Stăpînul inelelor: Frăţia Inelului / The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring – BAFTA, nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Fantezie, SUA, 2001
Regia: Peter Jackson – BAFTA pt. regie, nom. BAFTA pt. (co)scenariu, nom. Oscar pt. (co)scenariu, nom. Oscar pt. regie
Cu: Elijah Wood

4 premii Oscar [13]
4 premii BAFTA [12]
[4] nom. Globul de Aur

“Un hobbit, locuitor dintr-un ţinut fantastic, dobîndeşte un inel vrăjit, care ameninţă însuşi echilibrul lumii. Pentru a-i neutraliza puterea malefică e nevoie să fie distrus, chiar pe locul unde a fost forjat. Tînărul erou întreprinde un voiaj plin de primejdii, împreună cu patru prieteni, un fidel vrăjitor, o elfă şi pajul ei îndrăgostit, pînă la locul prescris. După cum se vede, un Road Movie, dar unul de un tip special, care urmăreşte itinerariul unui roman de mare succes, scris acum aproape 50 de ani, de J.R.R. Tolkien, epopee alegorică şi fantastică, tradusă în zeci de limbi. Inelul semnifică, fireşte, setea rapace de putere. Filmul e tricotat din cavalcade, scene de război cu figuraţie ‘cîtă frunză şi iarbă’, spirite malefice şi forţe vitale, peisaje mirifice, efecte vizuale şi sonore inedite dar, în pofida acestei reale concentrări de forţe, nici o clipă de emoţie, de spaimă sau bucurie, doar ilustraţia rece a poveştii, doar tehnică impersonală şi etalare strivitoare de mijloace. Un eşec usturător celebrat, în delir, de publicitate şi susţinătoarea ei mascată, presa obedientă de cinema. Adaptarea va deveni, în 2003, trilogie, completată cu alte două părţi.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“E un film de efecte speciale – de ultimă oră şi impecabil lucrate – şi nu mai mult de-atît. Basm întunecat (la polul opus faţă de Harry Potter), în care forţele Răului sînt foarte puternice, iar luptele foarte aprige şi strînse, scenariul (nu ştiu dacă şi romanul omonim, al lui J.R.R. Tolkien, ce stă la baza acestuia) suferă de o anume inconsistenţă. Povestea e găunoasă şi săracă – structura de basm se estompează îndărătul efectelor speciale. Se face prea mare caz de acestea, sînt aproape indecent de omniprezente şi – punctul cel mai vulnerabil – neduse dincolo de latura tehnică (omniprezente erau şi-n Moulin Rouge, bunăoară, dar de o incredibilă fantezie). Un film într-o vogă trecătoare.” (Laurenţiu Brătan) (22, nr. 8, 19-25 februarie 2002)

“Filmul nu duce lipsă de mai nimic. Dar îi lipseşte fiorul. Cel puţin fiorul poate veni din direcţia tehnologiei, pentru că spectatorul se poate aştepta la orice, de la creaturi ale întunericului care se învălătucesc în momentul în care Frodo îşi pune inelul pe deget pînă la figuri ameninţătoare crescute dintr-un rîu care curge în devălmăşie. Însă fantezia nu mai e fantezie ca în ‘Războiul stelelor’ (varianta clasică) sau în ‘Poveste fără sfîrşit’. Filmul, impresionant fără îndoială ca volum de muncă, foloseşte, se pare, povestea lui Tolkien, confruntarea dintre bine şi rău, care încurajează prietenia dintre regnuri, doar ca un pretext pentru etalarea victoriilor tehnice. De aceea e foarte posibil ca după prima oră de proiecţie spectatorul să-şi piardă încetul cu încetul răbdarea.

‘Frăţia inelului’ e mai mult meşteşug şi mai puţin artă. Lucru pe care nu i-l imputăm, pentru că e nevoie şi de astfel de filme, dacă meşteşugul e bine stăpînit.” (Iulia Blaga) (România Liberă, 19 februarie 2002)

“Basmul lui Jackson nu atinge nicăieri grandoarea unui poem eroic de Kurosawa sau de Peckinpah. Dar valorile sale simple, arhaice – camaraderia virilă; onoarea şi curajul pe care le inspiră şi le întăreşte o misiune nobilă – sînt repuse în drepturi cu o convingere exaltată, contagioasă. […] Precum cele mai bune basme, filmul are o notă de elegie şi lasă în urma lui un amestec de emoţii: admiraţie înmărmurită, puţină spaimă, tristeţea că s-a terminat, plăcerea de a anticipa continuarea promisă.” (Andrei Gorzo) (Dilema, nr. 469, 8-14 martie 2002)

Cădere liberă / Falling Down
Dramă, SUA, 1993
Regia: Joel Schumacher
Cu: Michael Douglas

“Început ca o comedie absurdă şi încheiat ca o tragedie greacă, Falling Down este un virulent film politic. Sub aparenţa unui thriller, ni se oferă radiografia dezintegrării unei personalităţi înşelate de sistem. Omul căruia găluşca ‘visului american i-a explodat în faţă înainte de a apuca s-o înghită’, cum spune autorul scenariului, Roy Smith, îşi găseşte în Douglas un fascinant interpret.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

The Insider – nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Dramă, SUA, 1999
Regia: Michael Mann – nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Cu: Russell Crowe – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA

[7] nom. Oscar
[5] nom. Globul de Aur

“Combinaţie de Toţi oamenii preşedintelui şi China Syndrome, Insider este în acelaşi timp investigaţie gazetărească, dramă psihologică şi thriller politic, cu un Al Pacino în formă, după cabotinismele recente, şi un extraordinar Russell Crowe (poliţistul din L.A. Confidential) făcînd un rol care ar fi meritat Oscarul.” (Alex. Leo Şerban)

“În pofida unei durate-mamut, pelicula lui Michael Mann are forţa, suspansul şi tensiunea unui thriller de cea mai bună calitate.” (Mihai Chirilov)

“Din punctul de vedere al expresiei artistice, filmul e mai mult o platitudine jurnalistică (inspirat, de altfel, de un reportaj din ‘Vanity Fair’), decît semnificativă operă de artă. Secv. rapel: o galaxie de mingi de golf strălucind în noapte şi interviul alcătuit din tăceri semnificative.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Cold Mountain – nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA, 2003
Regia: Anthony Minghella – Premiul David Lean pt. regie, nom. Globul de Aur pt. regie, nom. BAFTA pt. scenariu adaptat
Cu:
Jude Law – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Nicole Kidman – nom. Globul de Aur
Renée Zellweger – Oscar, Globul de Aur și BAFTA pt. rol secundar

1 premiu Oscar [6]
1 premiu Globul de Aur [8]
2 premii BAFTA [11]

Andrei Gorzo: “Cold Mountain (ecranizarea romanului lui Charles Frazier, tradus la Editura Polirom) este un film romantic în cel mai bun sens al cuvîntului. Nu e nimic vag sau înceţoşat în poezia sa, nu e pic de moliciune în spiritul său. E atît de clar încît e mitic. E loial iluziei trăite de orice îndrăgostiţi (măcar timp de trei secunde, dacă nu timp de trei ani) că numai ei contează pe pămînt, că singura poveste importantă e a lor – restul sînt incidente, scurte digresiuni, roluri episodice, martori, complici, umplutură. Şi loialitatea asta cere tărie.” (Dilema veche, martie 2004)

Inimă neînfricată / Braveheart – Oscar, nom. Globul de Aur
Dramă istorică, SUA, 1995
Regia: Mel Gibson – Oscar, Globul de Aur
Cu: Mel Gibson

5 premii Oscar [10]
1 premiu Globul de Aur [4]

“Dinamică epopee romanescă despre eroul independenţei Scoţiei. Răzvrătit, şi el, împotriva autorităţii regizorale, Gibson o sfidează, trecînd (pentru a doua oară) în spatele camerei de filmat cu o frescă puternic marcată de clasicii ruşi (mai ales Ivan Groznîi şi Aleksandr Nevski), reînviind trecutul într-o bogată colecţie de orori strălucit montate în secvenţe structurate metodic, variind de la andante la fugă. Actorul-realizator cîştigă examenul cu cinci premii Oscar, printre care şi pentru cel mai bun film.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Roger Ebert: “Mel Gibson’s “Braveheart” is a fullthroated, red-blooded battle epic about William Wallace, the legendary Scots warrior who led his nation into battle against the English in the years around 1300. It’s an ambitious film, big on simple emotions like love, patriotism and treachery, and avoids the travelogue style of so many historical swashbucklers: Its locations look green, wet, vast, muddy and rugged.”

Neînfrînt
Dramă, SUA, 2009
Regia: Clint Eastwood – nom. Globul de Aur
Cu:
Morgan Freman – nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Matt Damon – nom. Oscar, nom. Globul de Aur

[2] nom. Oscar
[3] nom. Globul de Aur

Andrei Gorzo: “Filmul se încheie cu imaginea unei mîini albe şi a unei mîini negre strîngînd împreună o cupă: Eastwood ori nu-şi dă seama cît de banală e retorica lui vizuală, ori (ca şi James Cameron în Avatar; sau ca Radu Mihăileanu în Le Concert) are o imensă încredere în puterea banalului, în priza lui la masse. El are însă şi o calitate (pe care cel puţin Mihăileanu n-o are): nu ţine morţiş să smulgă o reacţie – o lacrimă, un rîset, un “oau!” – chiar cu fiecare imagine. E un gentleman. Din păcate, aici pare nu atît unul înţelept, cît unul pompos-convenţional.”

Roger Ebert: “It is a very good film. It has moments evoking great emotion, as when the black and white members of the presidential security detail (hard-line ANC activists and Afrikaner cops) agree with excruciating difficulty to serve together. [...]

Freeman does a splendid job of evoking the man Nelson Mandela, who is as much a secular saint as Gandhi (who led his first campaign in Durban, South Africa). He shows him as genial, confident, calming — over what was clearly a core of tempered steel. The focus is on his early time in office. I believe there may be one scene with a woman representing Winnie Mandela, but the dialogue is vague. Damon is effective at playing the captain, Francois Pienaar, an Afrikaner, child of racist parents, transformed by his contact with “the greatest man I’ve ever met.” Clint Eastwood, a master director, orchestrates all of these notes and has us loving Mandela, proud of Francois and cheering for the plucky Springboks. A great entertainment. Not, as I said, the Mandela biopic I would have expected.”

2012
Dramă, SUA-Canada, 2009
Regia: Roland Emmerich
Cu: John Cusack

Anca Grădinariu: “Genul de film ilustrat de “2012″ speculează, comercial, orgasmul distrugerii complete. Premisa peliculei a fost folosită într-o campanie abilă de marketing viral, care i-a îngrozit atât de tare pe creduli, încât NASA a trebuit să dea o dezminţire. [...]

Roland Emmerich, un regizor importat de americani, este considerat părintele genului denumit (peiorativ, evident) “porno apocaliptic” (cu alte cuvinte, speculează comercial, fără pic de decenţă, orgasmul distrugerii complete). Desigur, regizorii au adorat să descrie sfârşitul lumii încă de la începuturile cinemaului, aşa că nu teutonul a inventat genul. [...]

Există momente când filmul e atât de prost, încât devine distractiv. Dar prea puţine. Din nou, nu se dau doi bani pe inteligenţa publicului, iar faptul că a devenit un succes de box-office dovedeşte că “merge şi aşa”. E aproape cert că vom continua să viermuim şi după anul 2012. Vestea proastă-i că vom rămâne pradă aceloraşi dureri de burtă, politicieni proşti şi blockbustere decerebrate.” (Adevărul literar și artistic, 9 decembrie 2009)

Lucian Maier: “Lăsînd deoparte orice tip de isterie bazată pe intepretări ale astronomiei unor popoare îndepărtate şi misterioase, lăsînd deoparte şi credinţele new-age care leagă data maiaşă de producerea unui eveniment care va schimba profund mentalitatea umană (căci raţional sînt greu de susţinut astfel de întîmplări), în timpul vizionării mă gîndeam că singura posibilitate de a asista la un dezastru e ca spectatorii filmului să facă diabet pînă la finalul proiecţiei (vreo două ore şi jumătate, orice e posibil!) din cauza discursului artificial şi afectat al lui Roland Emmerich. În faţa happy-end-ului de zile mari pus la cale de Emmerich nu avem nicio şansă!” (LiterNet)

Peter Travers: “Beware 2012, which works the dubious miracle of almost matching Transformers 2 for sheer, cynical, mind-numbing, time-wasting, money-draining, soul-sucking stupidity.”

Roger Ebert: “2012, the mother of all disaster movies (and the father, and the extended family) spends half an hour on ominous set-up scenes (scientists warn, strange events occur, prophets rant and of course a family is introduced) and then unleashes two hours of cataclysmic special events hammering the Earth relentlessly. [...]

The bottom line is: The movie gives you your money’s worth. Is it a masterpiece? No. Is it one of the year’s best? No. Does Emmerich hammer it together with his elbows from parts obtained from the Used Disaster Movie Store? Yes. But is it about as good as a movie in this genre can be? Yes. No doubt it will inflame fears about our demise on Dec. 21, 2012. I’m worried, too. I expect that to be even worse than Y2K.”

Amélie / Le fabuleux destin d’Amelie Poulain – Cel mai bun film european 2001, César, nom. Oscar pt. cel mai bun film străin
Comedie romantică, Franţa, 2001
Regia: Jean-Pierre Jeunet – Cel mai bun regizor european 2001, César
Cu: Audrey Tautou – nom. César

4 premii César [13]
2 premii BAFTA [9]
[5] nom. Oscar

Filmul cu cel mai mare succes de public în Franţa în 2001 este o fantezie estetic-inteligentă, care proiectează visul-dorinţă în cotidian. Cu o muzică excelentă, un ritm ameţitor mai ales în prima jumătate de oră, “comedia sofisticată, altoită pe un basm post-modern” (Eugenia Vodă) a lui Jean-Pierre Jeunet, “un Clair cu jucării tehnologice de ultimă oră” (Andrei Gorzo), e “un regal vizual” (Laurenţiu Brătan). Oricare dintre spectatorii care urmăresc cu sufletul la gură fabulosul destin al unei “Zîne în bocanci” (Alex. Leo Şerban) ajunge să declare, cu mai multă sau mai puţină convingere: “Amélie c’est moi!” (Iulia Blaga). “Amélie e ceea ce se cheamă un ‘fenomen’.” (Alex. Leo Şerban)

Pelicula avut cele mai multe nominalizări César din istoria celei mai cunoscute distincţii acordate de o cinematografie europeană – 13 şi a primit 4, pentru cel mai bun film, regizor, muzică, decoruri. A candidat la Oscar la 5 secţiuni, inclusiv pentru cel mai bun film străin, dar contextul internaţional a impus o altă decizie, politically correct. Filmul a fost bine primit nu numai de francezi, ci şi de americani, obţinînd cele mai mari încasări înregistrate vreodată de un film francez în Statele Unite.

Pe LiterNet puteţi citi cronicile lui:

Alex. Leo Şerban
Andei Gorzo
Laurenţiu Brătan
Iulia Blaga

“Jeunet reia aici, mai liber ca oricînd, procedeul preferat al eseului umoristic, vorbind pe un ton savant despre excentrici antrenaţi în întîmplări absurde şi prea aglomerate, autorul însuşi recunoscînd că a concentrat, în filmul său, anecdote cît pentru 5-6 subiecte. Intenţia de a evoca, nostalgic, parfumul suburbiilor de odinioară este subminată de uscăciunea proprie stilului cineastului care favorizează doar elaborarea imaginii şi umorul glacial.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Deasupra tuturor / Up – Oscar, Globul de Aur și BAFTA pt. cel mai bun film de animație, nom. Oscar pt. cel mai bun film
Film de animație, SUA, 2009
Regia: Pete Docter, Bob Peterson

2 premii Oscar [5]
1 premiu Globul de Aur [1]
2 premii BAFTA [4]

Anca Grădinariu: “Up este, din nou, o izbândă, chiar dacă nu de nivelul lui The Incredibles sau Ratatouille. [...] În majoritatea timpului, Up e un pur deliciu, de la expresivitatea vocilor şi a coloanei sonore la animaţia în culori vii, extrem de realistă, la gagul recurent ce implică un câine vicios pe nume Alpha şi maşinăria stricată care-l ajută să vorbească (prost).” (Adevărul literar și artistic, 17 iunie 2009)

Roger Ebert: “Up is a wonderful film, with characters who are as believable as any characters can be who spend much of their time floating above the rain forests of Venezuela. They have tempers, problems and obsessions. They are cute and goofy, but they aren’t cute in the treacly way of little cartoon animals. They’re cute in the human way of the animation master Hayao Miyazaki. Two of the three central characters are cranky old men, which is a wonder in this youth-obsessed era.”

Regele Leu / The Lion King – Globul de Aur
Film de animație, SUA, 1994
Regia: Rob Minkoff, Roger Allers

2 premii Oscar [3]
3 premii Globul de Aur [4]
[2] nom. BAFTA

“Profesionalismul și grija extraordinară pe care le denotă concepția personajelor, scrierea dialogurilor, desenele și animația nu sînt suficiente pentru a justifica un asemenea succes. Secretul acestei reușite trebuie căutată în diversificarea publicului avizat. «De vină» este umorul ironic, inteligent și spiritual, destinat să-i captiveze pe adulți fără a-i în depărta pe cei tineri.” (Martin Girard) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: “Basically what we have here is a drama, with comedy occasionally lifting the mood. The result is a surprising seriousness; this isn’t the mindless romp with cute animals that the ads might lead you to expect. Although the movie may be frightening and depressing to the very young, I think it’s positive that “The Lion King” deals with real issues. By processing life’s realities in stories, children can prepare themselves for more difficult lessons later on. The saga of Simba, which in its deeply buried origins owes something to Greek tragedy and certainly to “Hamlet,” is a learning experience as well as an entertainment.”