Woody Allen

“Apropiindu-se de onorabila vîrstă de 70 de ani, Woody Allen e un autor cu operă rotundă, profund originală, unul dintre cei mai de seamă cineaşti ai Americii. Sigur că ne mai putem aştepta la mari surprize din partea lui, dar nu credem că ceea ce va mai face îi va schimba fundamental profilul de creator. Caracterizîndu-l, prin 1975, în ‘Il Tempo’, criticul Gian-Luigi Rondi scria despre Allen: ‘Hollywood-ul aştepta demult un autor-actor pentru a-i încredinţa succesiunea marilor comici, de la Buster Keaton şi Harold Lloyd pînă la Jerry Lewis şi Danny Kaye care sînt acum amintiri; acesta este este Woody Allen.’ Corect, dar incomplet: cineastul e mult mai mult; e un creator complex, şi în spirit şi în expresie, un artist frămîntat, neliniştit, preocupat esenţialmente de problemele existenţei şi conştiinţei contemporane, apăsat autobiografic şi suprapunîndu-şi autobiografia pe biografia generică a intelectualului american de azi.” (Stelele Oscarului, vol II.)

“În anii ’70, Woody Allen, primul comic cinematografic post-freudian, şi-a canalizat propriile nelinişti şi obsesii spre clovnerie. El a fost primul care şi-a bazat umorul pe conştiinţa insecurităţii sexuale, iar atunci cînd a transformat psihodrama în comedie pare a vorbi – şi a face bancuri – în numele nostru, al tuturor.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Comediile sale, al căror interpret principal rămîne, excelează printr-un umor de factură aproape absurdă, prin autoparodiere, prin jocurile de cuvinte şi prin rapelurile pline de umor la cineari, scriitori şi filozofi celebri. Personajul său este un intelectual complexat, veşnic preocupat de statutul său social şi de sex.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Filmele sale sînt în esenţă studii asupra unor caractere aflate într-o dilemă morală provocată de o criză sentimentală. Temele recurente – dragostea, sexul, viaţa conjugală, absurditatea existenţei moderne – sînt tratate în cheie comică. Evoluează de la comedia de tip slapstick (W.A. poate fi considerat un urmaş al lui Harold Lloyd) la parodia cinică şi apoi la comedia dramatică. În majoritatea cazurilor vedetă a propriilor sale filme, el este antieroul, întruchiparea propriilor noastre nevroze. Foloseşte din abundenţă citatul cinematografic, mai ales din filmele marilor regizori pe care îi admiră: Bergman, Fellinni, Kurosawa, Bunuel.” (Dicţionar de cinema, 1997)

“Woody Allen este un erou. Nu numai pentru că mulţi îl consideră ‘ultimul mare comic american’, dar şi pentru eroica lui putere de a rezista în cadrul cinematografului dominant. În peisajul din ce în ce mai dezolant al comediei cinematografice, el reprezintă alternativa dătătoare de speranţe: încă se mai poate rîde inteligent în sălile de cinema, unde glumele ‘fiziologice’ fac ravagii printre adolescenţii hrăniţi cu hamburgeri şi educaţi cu jocuri video. Cum să nu-l simpatizezi pe ochelaristul comic american cînd el este, în plus, cel mai european (în spirit) dintre cineaştii de peste ocean? Deşi unii socot că Woody Allen ar satisface un gust mai sofisticat, adresîndu-se celor care apreciază umorul lui de ‘bufon literat postmodern’, hazul său cucereşte mai degrabă, prin sinceritatea din care se naşte: el este permanent alimentat de obsesiile personale ale regizorului-scenarist.” (Dana Duma, Woody Allen: bufon şi filosof)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: