Andrzej Wajda

“Unul dintre marile nume ale cinematografului european postbelic. Contribuie hotărîtor la reputația internațională a cinematografului polonez. Înzestrat cu sensibilitatea unui poet romantic, cu forța unui militar clasic și cu capacitatea unui cineast autentic de a imagina universuri, el traversează de-a lungul a patru decenii diferite erape de creație care corespund evoluției sale ca artist și cetățean.” (Dicţionar de cinema, 1997)

“În general, el aparţine realismului simbolic, asumîndu-şi o tematică diversă, dar esenţială (‘întotdeauna m-am implicat, prin filmele pe care le-am făcut, în viaţa tării mele. Ar fi fost de neconceput ca în momentele cele mai grele să fi refuzat să particip direct la viaţa politică a Poloniei’): soarta Polonei, războiul şi urmările lui; rezistenţa, responsabilitatea, culpabilitatea, prietenia, iubirea, rolul, rostul şi locul artistului şi ale operei de artă, destinul intelectualului, solitudinea, incomunicabilitatea, disperarea, alienarea, conflictul dintre generaţii, problema libertăţii, raportul individ–sistem etc. Wajda evocă locuri, evenimente şi oameni, pînă la consemnarea minuţioasă a acestora, dar cu trimitere spre etern şi general uman, cu ton uneori reportericesc. Este un fin analist al universului psihologic şi afectiv al personajelor sale. El practică un cinematograf de viziune, stilul său purtînd amprenta unei exaltări, a unei frenezii specifice tipului polonez, culturii poloneze. Pesimismul lui este de tip ‘eroic’. Tragedia rezultă din imposibilitatea stabilirii unui acord între istorie şi datele esenţiale ale naturii, condiţiei şi existenţei umane.” – Mircea Dumitrescu

Filme:

Ei iubeau viața (1956)
Canalul (1957)
Cenușă și diamant (1958)
Totul de vînzare (1968)
Pădurea de mesteceni (1970)
Pămîntul făgăduinței (1974) – nom. Oscar pt. film străin
Omul de marmură (1976)
Fără anestezie (1978)
Domnișoarele din Wilko (1979) – nom. Oscar pt. film străin
Dirijorul (1979)
Omul de fier (1981) – Palme D’Or la Cannes, nom. Oscar pt. film străin
Danton (1982)
Pădurea Katyn (2007) – nom. Oscar pt. film străin

Site oficial: Andrzej Wajda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: