Luminile rampei

limelight

Luminile rampei / Limelight – BAFTA
Dramă, SUA, 1952
Regia: Charles Chaplin
Cu: Charles Chaplin

“Ca şi în City Lights, o infirmă e salvată de un sărman coate-goale care se sacrifică pentru fericirea protejatei sale. În ambele filme, melodrama nu poate fi evitată decît printr-un miracol. Minunea rezidă în intensitatea emoţiei. Rîsul, lacrimile, geniul lui Chaplin pulsează şi în acest film de exil, unde drama şi burlescul, pantomima şi baletul sînt amalgamate. Chaplin defineşte povestea lui Calvero ca pe o tragedie greacă: ‘destin, fatalitate, prăbuşire progresivă a eroilor’. Secv. rapel: duetul dintre cei doi mari autori ai burlescului: Chaplin şi Keaton.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Viaţa, la fel de inevitabilă ca şi moartea, cum zice Calvero, e tema din Limelight. S-ar putea să ne nedumerească această solidaritate, această dragoste a lui Chaplin pentru viaţă, într-un film care urmează imediat. Chiar dacă la o distanţă de ani, după Monsieur Verdoux. Şi totuşi, dacă privim cu atenţie, unul nu e decît consecinţa celuilalt. […] După răzvrătirea individuală şi acuzaţia de ‘anarhic’, iată cu Limelight o întoarcere la linişte, la destindere, la încrederea în om şi în inteligenţa sa: încrederea care exista şi în Dictatorul. Nu pentru că vremurile s-ar fi schimbat prea mult din ’47 pînă în ’52, ci pentru că în ’52 ca şi pe vremea Dictatorului, într-o lume de multe ori de rea credinţă, nu era nevoie numai de denunţare, acum insuficientă, ci de o depăşire a ei, de o depăşire în mod pozitiv. Astăzi, Chaplin ştie mai bine decît în trecut că ‘obstacolul, crusta de înlăturat e singurătatea – a noastră şi a celorlalţi’. Limelight se încheie cu cel mai vesel şi mai autentic final din cîte au apărut vreodată pe ecran.” (Guido Aristarco, Cinematografia ca artă, 1965/1960)

Roger Ebert: „Although it was not quite his last film, there can be little doubt that “Limelight” was Charlie Chaplin’s farewell. It is also probably his most personal, revealing film. He plays an old clown, Calvero, who was once hailed on the stages of the world as the greatest clown alive. […]

If “Limelight” as a whole is Chaplin’s farewell, then that final vaudeville act is surely his farewell to slapstick. It is a perfect, hilarious gem; he teams up with Buster Keaton to do a piano-violin duet that runs into small problems like a smashed violin and an overstrung piano.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: