Archive for 7 ianuarie 2012

Contact

7 ianuarie 2012

Contact
Film SF, SUA, 1997
Regia: Robert Zemeckis
Cu:
Jodie Foster – nom. Globul de Aur

“Ca discipol al lui Steven Spielberg, Robert Zemeckis s-a simţit, se pare, dator, cu o ‘întîlnire de gradul trei’. Ecranizare a romanului, devenit best-seller, al lui Carl Sagan, şi dedicat memoriei savantului dedat plăcerilor beletristicii, filmul ‘Contact’ reia tema, veche de-acum, încercînd o nouă variaţiune. Şi reuşeşte chiar mai mult decît atît: o schimbare de perspectivă şi de limbaj. Miza emoţionalităţii din filmul lui Spielberg este dublată prin conceptualizarea poveştii: spre deosebire de maestru, Zemeckis trece de la retorica sentimentelor la retorica principiilor. Mai exact spus (căci ‘trecerea’ nu e, din fericire, desăvîrşită), îi dă celei dintîi osatura celei din urmă. Discursul cinematografic devine complex şi seducător: paradoxul ştiinţific dezghioacă nelinişti filosofico-religioase, descrierea evenimentului inserează accente etice, sociale şi politice. Şi, surprinzător, accelerarea bătăilor inimii se produce în contextul unei demonstraţii inteligente cu privire la punctul de contact dintre experienţa ştiinţifică şi cea religioasă. Căci întîlnirea civilizaţiilor se dovedeşte, se vrea, a fi (şi) un pretext pentru pledoaria reconectării cu noi înşine.” (Mihai Ignat) (Dilema, nr. 263)

“Deşi cu abilă surdină, critica social-moral-politică face din filmul lui Zemeckis o posibilă mărturie despre civilizaţia coruptă a anului 2000.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“În ciuda unui story naiv-didactic şi a legăturilor neverosimile între anumite acţiuni, filmul lui Zemeckis este – totuşi – cel mai incitant thriller SF de la Întîlniri de gradul III încoace… […] După ce s-a jucat în toate felurile cu tot soiul de extratereştri lipicioşi făcuţi din latex, Hollywoodul s-a încumetat, iată, la o poveste ‘adultă’ (inspirată de acel ‘vrăjitor din Orizont’ care a fost Carl Sagan) ce foloseşte SF-ul ca mijloc de a investiga spiritualitatea lumii de azi şi limitele cunoştinţelor noastre empirice. Cu o Jodie Foster de o sinceritate emoţionantă, în chip de contrapunct uman la ipotezele tehnologice, filmul atinge uneori acel grad de ‘suspans meditativ’ rareori de găsit printre producţiile recente.” (Alex. Leo Şerban) (Pro Cinema, nr. 29)

“Specializată în personaje voluntare, obstinate şi neînfricate, Jodie Foster are aici un rol ingrat şi greu de jucat pentru că trebuie să se arate emoţionată în faţa unor aparate, exaltată de nişte idei şi fascinată de fantome. […] E antipatică şi neconvingătoare.” (Cristina Corciovescu) (Pro Cinema, nr. 29)

Contact, bazat pe romanul omonim al lui Carl Sagan, e o tipică mostră de speculative fiction. Tot ce ţine de SF în acest film e contrar canonului hollywoodian. Astfel, extratereştii ostili (v. ID4, Atacul marţienilor sau Alien) sînt înlocuiţi aici de făpturi paşnice şi generoase. Prezenţa lor e doar virtuală, iniţial sub forma unui şir de biţi venind din spaţiu, iar în final proiecţie exterioară a psihicului eroinei (ca în Solaris). Impresionantelor, imaginarelor şi implauzibilelor nave spaţiale împănate cu luminiţe le iau locul monitoarele, un amurg în deşert, imensitatea dureros de reală a radiotelescopului din Arecibo. Unor conveniente convorbiri interspecii în engleză, Contact le contrapune, pe parcursul unei treimi de film, procesul laborios de descifrare a mesajului din Vega. Şi, în sfîrşit, măcar de data asta, efectele speciale servesc de minune povestea, încetînd să mai fie doar scop în sine.” (Cristian Lăzărescu) (Pro Cinema, nr. 29)

“Filme precum Contact mă ajută să explic de ce filme precum Ziua independenţei îmi provoacă insatisfacţie.” (Roger Ebert) (Roger Ebert’s Movie Yearbook 2000)

Frost/Nixon

7 ianuarie 2012

Frost/Nixon – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA-Anglia-Franța, 2008
Regia: Ron Howard – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Frank Langella – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Michael Sheen

[4] nom. Oscar
[5] nom. Globul de Aur
[6] nom. BAFTA

Andrei Gorzo: „Frost/Nixon – povestea marelui interviu luat, în 1977, de către jurnalistul britanic David Frost, fostului preşedinte american Richard Nixon – e un divertisment hollywoodian de calitate superioară; zbîrnîie de cît de bine e pus pe roate. E ceea ce Hollywood-ul de azi consideră a fi un film sută la sută serios şi necomercial (pentru că subiectul său nu le spune nimic adolescenţilor), însă regizorul, Ron Howard, are show-biz-ul în sînge.” (Dilema veche, Nr.259, 31 ianuarie 2009)

Andreea Chiriac Hentea: „Ron Howard ne face surpriza de-a regiza probabil cel mai important, solid şi profund film al carierei sale. Impecabil ca ritm şi desfăşurare, tensionat asemenea unui thriller de primă mână, în ciuda naturii sale (în fond, e vorba despre un şir de interviuri – ce-i drept, de importanţă istorică), surprinzător în fiecare moment, în ciuda deznodământului binecunoscut, Frost/Nixon e un film electrizant, de neuitat.” (Ziarul de duminică, februarie 2009)

Iulia Blaga: „Frost/Nixon mi se pare cel mai bun film al lui Ron Howard, dar şi cel mai puţin „howardian” şi cel mai puţin american dintre cele pe care le-a făcut. […]

Filmul e conceput ca un fals documentar. Participanţii la interviu îşi aduc aminte în faţa camerei despre fiecare capitol al poveştii („talking heads”). Dar ei sunt jucaţi de nişte actori. Folosirea acestor rame n-are cum să te deruteze, dar îţi dă de înţeles că politica la nivel înalt ajunge la oamenii obişnuiţi mereu la mâna a doua sau a treia.” (HotNews.ro, 25 ianuarie 2009)

Anda Grădinariu: „O bătălie a voinţelor care ajunge să fie mai captivantă decât un thriller. „Frost/Nixon” atinge cote shakeasperiene prin portretul făcut unui „rege” şarmant şi viclean, distrus de propriile slăbiciuni. […]

Imaginea finală e atât de devastator de tristă (veţi vedea şi singuri de ce), încât te face să te minunezi de un lucru intrat deja în banalitate: cât de puternic este cinemaul, dacă e în stare să-ţi stârnească atâta compasiune pentru un om pe care nu l-ai cunoscut şi pe care istoria l-a înghesuit într-o nişă de bad boy? Interviurile, televiziunea l-au redus pe Nixon la o caricatură, la un învins patetic. Slavă domnului că există filmul care să-i recupereze umanitatea.” (Adevărul literar și artistic, 4 februarie 2009)

Olivia Grecea: „Ceea ce rămâne după vizionare este forţa celor doi, care se înfruntă pe terenul extrem de sensibil al mass-mediei contemporane, fără să conteze vreo judecată etică, morală, politică sau de valoare. Apreciat de critica de specialitate (Frank Langella a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună intepretare masculină a unui rol principal), Frost / Nixon reuşeşte să transpună pe marele ecran relaţia complexă dintre cele două personalităţi fără parti pris-uri, şi aici câştigă.” (Man.In.Fest, iulie 2009)

Cezar Paul-Bădescu: „Interviul e privit ca o confruntare, un duel, şi ambii combatanţi sînt conştienţi că, dincolo de amabilităţi, la sfîrşit unul dintre ei va pierde. […] Frost îşi pregăteşte cu minuţiozitate şi inteligenţă loviturile, iar în confruntarea finală îşi covîrşeşte adversarul. Lovitura de graţie o dă însăşi televiziunea – pe care David Frost ştie să şi-o pună în slujbă. „Cel mai mare păcat al televiziunii e că simplifică, diminuează idei măreţe şi complexe, perioade de timp. Cariere întregi sînt reduse la o singură imagine” – spune o voce din off, care vorbeşte şi despre „puterea reductivă a unui prim-plan”. Acest prim-plan, figura descumpănită şi învinsă a lui Nixon, a atîrnat mai greu decît toate discursurile frumos împachetate de pînă atunci. La final, Richard Nixon îi strînge cu fair-play mîna celui care l-a înfrînt şi i-a făcut imposibilă reabilitarea la care spera. „Ai fost un adversar pe măsură” – îi spune el.” (Dilema veche, Nr. 262, 24 februarie 2009)