Archive for ianuarie 2012

Hotel Rwanda

13 ianuarie 2012

Hotel Rwanda – Premiul Publicului la Festivalul de la Toronto, nom. Globul de Aur
Dramă, SUA-Anglia-Italia-Africa de Sud, 2004
Regia: Terry George
Cu: Don Cheadle – nom. Oscar, nom. Globul de Aur

1 premiu BAFTA
[3] nom. Oscar
[3] nom. Globul de Aur

Sinopsis: „În mijlocul tulburărilor care cuprinseseră teritoriul Rwandei, un bărbat a promis să-şi apere familia – şi a sfârşit prin a fi un adevărat erou, salvând peste 1200 de oameni. Hotel Rwanda este o poveste adevărată, al cărei erou este Paul Rusesabagina (Don Cheadle), un director de hotel din Rwanda, care îşi foloseşte curajul şi viclenia pentru a adăposti peste o mie de refugiaţi, ameninţaţi cu moartea. În timp ce restul lumii ignora situaţia, Paul şi-a deschis inima şi a dovedit că până şi un singur om poate schimba ceva. […]

Conflictul din Rwanda anilor ‘90 a marcat unul dintre cele mai sângeroase capitole ale istoriei africane recente. Acest genocid a fost cu atât mai tragic din cauza faptului că aproape întreaga lume a ales să ignore conflictul şi suferinţa poporului rwandez. În timp ce rapoarte ocazionale despre „luptele tribale” din Rwanda erau transmise de agenţiile internaţionale, oribilul conflict, în loc să provoace indignarea internaţională, părea a fi clasat drept un alt „incident din lumea a treia”, nedem de atenţie.

În curs de 100 de zile, peste un milion de oameni au fost ucişi în Rwanda. Străzile capitalei Kigali erau pline de sânge, dar nimeni n-a venit să-i ajute pe supravieţuitori. Nu a existat nici o intervenţie internaţională în Rwanda, nici forţe de expediţie, nici o coaliţie a celor puternici. Comunitatea internaţională n-a ajutat Rwanda. Extremiştii Hutu din această ţară i-au masacrat pe vecinii lor Tutsi şi pe fraţii lor Hutu care au încercat să li se opună, iar celelalte ţări au ales să nu se amestece.”

Iulia Blaga: “Şansa lui Terry George şi motorul filmului au stat în întâlnirea lui cu Paul Rusesabagina, managerul Hotelului Mille Collines din Kigali, cel care a reuşit un lucru aproape imposibil – să salveze 1.268 de oameni, pe care i-a găzduit în hotel. Povestea lui Rusesabagina (căruia Don Cheadle îi dă o aură de sfânt disperat, tragic şi dârz) e atît de cinematografică, pe cât e de imposibilă. Terry George face în aşa fel încât spaţiul să se restrângă disperat în jurul hotelului, dându-ne impresia că Mille Collines şi mia de deznădăjduiţi dinăuntru sunt înconjuraţi de o primejdie imensă, mondială. Nimeni şi nimic nu-i ajută, în afara lucrurilor pe care le au în ei – cum ar fi iubirea şi speranţa. Terry George susţine că n-a vrut să dea filmului o tentă documentară, ci să-l construiască în jurul unui personaj. Dar chiar dacă e pregnant prin interpretarea lui Don Cheadle şi prin imaginea realmente impresionantă a acestui erou modern, „Hotel Rwanda” are acroşeul dur al unui fragment de realitate.” (România liberă, 15 aprilie 2005)

Roger Ebert: When „Hotel Rwanda” premiered at Toronto 2004, some reviews criticized the film for focusing on Paul and the colonel, and making little effort to „depict” the genocide as a whole. But director Terry George and writer Keir Pearson have made exactly the correct decision. A film cannot be about a million murders, but it can be about how a few people respond. Paul, as it happens, is a real person, and Col. Oliver is based on one, and „Hotel Rwanda” is about what they really did. The story took shape after Pearson visited Rwanda and heard of a group of people who were saved from massacre.”

Poveste din Cartierul de Vest

10 ianuarie 2012

Poveste din Cartierul de Vest / West Side Story – Oscar, Globul Aur, nom. BAFTA
Film muzical, SUA, 1961
Regia: Robert Wise – Oscar, nom. Globul de Aur
Muzica: Leonard Bernstein
Cu: Natalie Wood

10 premii Oscar [11]
3 premii Globul de Aur [5]

“Nemuritoarea poveste a lui ‘Romeo şi Julietei sale’ nu e adaptată numai ca ritm şi muzică meridianului american, ci şi politic, derulîndu-se pe asfaltul încins al războaielor rasiale din periferii, prin integrarea muzicii, cîntecelor şi dansurilor (J. Robbins) într-o armonioasă unitate dramaturgică.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Era o noutate absolută mai întîi ca problematică: transpunea vechea, clasica idilă shakespeareană dintre Romeo şi Julieta în mijlocul tinerilor de culoare dintr-un cartier mărginaş al New-York-ului, îndrăzneală pe care nu o mai avusese nimeni pînă atunci. […] Dar filmul era totodată şi un spectacol total, în care tulburătoarea poveste de dragoste, străbătută de un puternic fior liric şi dramatic, se împletea în chip foarte original cu muzica, dansul şi poezia. Noutatea absolută pe care o aduceau regizorii Wise şi Robbins (acesta din urmă fiind semnatarul extraordinarei coregrafii) era părăsirea studiourilor şi filmarea în plină stradă, chiar acolo unde se petrec evenimentele. Un întreg cartier – propus pentru demolare – a fost închiriat în vederea filmărilor şi dansatorii îl invadează pur şi simplu, dansînd pe străzi, pe maidane, pe terenuri sportive, pe acoperişuri. Dansul exprimă o infinitate de sentimente şi stări, de la dragoste şi ură, de la gelozie la spaimă, de la laşitate la durere, de la rivalitate la violenţă. Muzica este semnată de Leonard Bernstein, cunoscutul compozitor şi dirijor, care semnase şi partiturile musicalului ‘West Side Story’ prezentat pe scenă în 1957.” (Stelele Oscarului, vol. 2, 2002)

Roger Ebert, 2004: „Although „West Side Story” was named the best picture of 1961 and won 10 Academy Awards, it is not much mentioned by movie fans these days, and the old warhorse „Singin’ in the Rain” is probably more seen and certainly better loved.

The dancing is remarkable, and several of the songs have proven themselves by becoming standards, and there are moments of startling power and truth. „West Side Story” remains a landmark of musical history. But if the drama had been as edgy as the choreography, if the lead performances had matched Moreno’s fierce concentration, if the gangs had been more dangerous and less like bad-boy Archies and Jugheads, if the ending had delivered on the pathos and tragedy of the original, there’s no telling what might have resulted. The movie began with a brave vision, and it is best when you sense that vision surviving the process by which it was turned into safe entertainment.”

Erin Brockovich

9 ianuarie 2012

Erin Brockovich – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA, 2000
Regia: Steven Soderbergh – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Julia Roberts – Oscar, Globul de Aur , BAFTA
Albert Finney – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA pt. rol secundar

1 premiu Oscar [5]
1 premiu Globul de Aur [4]
1 premiu BAFTA [6]

“Dincolo de scheme, Soderbergh pune în evidenţă structurile: monopoluri mai puternice ca legea, cruzimea de junglă a luptei pentru existenţă, condiţia umilitoare a femeii care creşte copii. Cît despre Roberts, ea ţine piept, la propriu şi la figurat, lui Albert Finney, într-una dintre cele mai puternice afirmări ale prezenţei sale.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“În locul unei interpretări în stilul pe cale de dispariţie Meryl Streep, Roberts accentuează calităţile care au transformat-o în star – umor, empatie, aplomb – invitînd în acelaşi audienţa să se întrebe dacă personajul ei nu e uneori prea reacţionar sau scurtcircuitat.” (Michael Hastings – The All Movie Guide)

“Regizat de Steven Soderbergh (…) şi avîndu-l în distribuţie pe un mare actor britanic, Albert Finney, Erin Brockovich este inspirat de un fapt real – precizare importantă, altminteri aţi crede că este încă o poveste cusuţă cu aţă albă a scenariilor hollywoodiene; adevărata Erin B. apare cîteva secunde [undeva în primul sfert de oră], în chip de chelneriţă într-un fast-food, pe ecusonul ei scriind ‘Julia’… [în dreapta imaginii, sus].” (Alex. Leo Șerban)

Julia Roberts a primit 20 milioane de dolari pentru rolul din acest film, cel mai mare salariu plătit unei actriţe pînă atunci.

Steven Soderbergh este primul regizor, de la Michael Curtiz, în 1939, nominalizat, într-o singură ediţie a premiilor Oscar, pentru două filme: Erin Brockovich şi Traffic, pentru cel din urmă obţinînd trofeul pentru regie.

Roger Ebert: „”Erin Brockovich” is „Silkwood” (Meryl Streep fighting nuclear wastes) crossed with „A Civil Action” (John Travolta against pollution) plus Julia Roberts in a plunging neckline. Roberts plays a real-life heroine who helped uncover one of the biggest environmental crimes in history. But her performance upstages the story; this is always Roberts, not Brockovich, and unwise wardrobe decisions position her character somewhere between a caricature and a distraction.”

Contact

7 ianuarie 2012

Contact
Film SF, SUA, 1997
Regia: Robert Zemeckis
Cu:
Jodie Foster – nom. Globul de Aur

“Ca discipol al lui Steven Spielberg, Robert Zemeckis s-a simţit, se pare, dator, cu o ‘întîlnire de gradul trei’. Ecranizare a romanului, devenit best-seller, al lui Carl Sagan, şi dedicat memoriei savantului dedat plăcerilor beletristicii, filmul ‘Contact’ reia tema, veche de-acum, încercînd o nouă variaţiune. Şi reuşeşte chiar mai mult decît atît: o schimbare de perspectivă şi de limbaj. Miza emoţionalităţii din filmul lui Spielberg este dublată prin conceptualizarea poveştii: spre deosebire de maestru, Zemeckis trece de la retorica sentimentelor la retorica principiilor. Mai exact spus (căci ‘trecerea’ nu e, din fericire, desăvîrşită), îi dă celei dintîi osatura celei din urmă. Discursul cinematografic devine complex şi seducător: paradoxul ştiinţific dezghioacă nelinişti filosofico-religioase, descrierea evenimentului inserează accente etice, sociale şi politice. Şi, surprinzător, accelerarea bătăilor inimii se produce în contextul unei demonstraţii inteligente cu privire la punctul de contact dintre experienţa ştiinţifică şi cea religioasă. Căci întîlnirea civilizaţiilor se dovedeşte, se vrea, a fi (şi) un pretext pentru pledoaria reconectării cu noi înşine.” (Mihai Ignat) (Dilema, nr. 263)

“Deşi cu abilă surdină, critica social-moral-politică face din filmul lui Zemeckis o posibilă mărturie despre civilizaţia coruptă a anului 2000.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“În ciuda unui story naiv-didactic şi a legăturilor neverosimile între anumite acţiuni, filmul lui Zemeckis este – totuşi – cel mai incitant thriller SF de la Întîlniri de gradul III încoace… […] După ce s-a jucat în toate felurile cu tot soiul de extratereştri lipicioşi făcuţi din latex, Hollywoodul s-a încumetat, iată, la o poveste ‘adultă’ (inspirată de acel ‘vrăjitor din Orizont’ care a fost Carl Sagan) ce foloseşte SF-ul ca mijloc de a investiga spiritualitatea lumii de azi şi limitele cunoştinţelor noastre empirice. Cu o Jodie Foster de o sinceritate emoţionantă, în chip de contrapunct uman la ipotezele tehnologice, filmul atinge uneori acel grad de ‘suspans meditativ’ rareori de găsit printre producţiile recente.” (Alex. Leo Şerban) (Pro Cinema, nr. 29)

“Specializată în personaje voluntare, obstinate şi neînfricate, Jodie Foster are aici un rol ingrat şi greu de jucat pentru că trebuie să se arate emoţionată în faţa unor aparate, exaltată de nişte idei şi fascinată de fantome. […] E antipatică şi neconvingătoare.” (Cristina Corciovescu) (Pro Cinema, nr. 29)

Contact, bazat pe romanul omonim al lui Carl Sagan, e o tipică mostră de speculative fiction. Tot ce ţine de SF în acest film e contrar canonului hollywoodian. Astfel, extratereştii ostili (v. ID4, Atacul marţienilor sau Alien) sînt înlocuiţi aici de făpturi paşnice şi generoase. Prezenţa lor e doar virtuală, iniţial sub forma unui şir de biţi venind din spaţiu, iar în final proiecţie exterioară a psihicului eroinei (ca în Solaris). Impresionantelor, imaginarelor şi implauzibilelor nave spaţiale împănate cu luminiţe le iau locul monitoarele, un amurg în deşert, imensitatea dureros de reală a radiotelescopului din Arecibo. Unor conveniente convorbiri interspecii în engleză, Contact le contrapune, pe parcursul unei treimi de film, procesul laborios de descifrare a mesajului din Vega. Şi, în sfîrşit, măcar de data asta, efectele speciale servesc de minune povestea, încetînd să mai fie doar scop în sine.” (Cristian Lăzărescu) (Pro Cinema, nr. 29)

“Filme precum Contact mă ajută să explic de ce filme precum Ziua independenţei îmi provoacă insatisfacţie.” (Roger Ebert) (Roger Ebert’s Movie Yearbook 2000)

Frost/Nixon

7 ianuarie 2012

Frost/Nixon – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA-Anglia-Franța, 2008
Regia: Ron Howard – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Frank Langella – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Michael Sheen

[4] nom. Oscar
[5] nom. Globul de Aur
[6] nom. BAFTA

Andrei Gorzo: „Frost/Nixon – povestea marelui interviu luat, în 1977, de către jurnalistul britanic David Frost, fostului preşedinte american Richard Nixon – e un divertisment hollywoodian de calitate superioară; zbîrnîie de cît de bine e pus pe roate. E ceea ce Hollywood-ul de azi consideră a fi un film sută la sută serios şi necomercial (pentru că subiectul său nu le spune nimic adolescenţilor), însă regizorul, Ron Howard, are show-biz-ul în sînge.” (Dilema veche, Nr.259, 31 ianuarie 2009)

Andreea Chiriac Hentea: „Ron Howard ne face surpriza de-a regiza probabil cel mai important, solid şi profund film al carierei sale. Impecabil ca ritm şi desfăşurare, tensionat asemenea unui thriller de primă mână, în ciuda naturii sale (în fond, e vorba despre un şir de interviuri – ce-i drept, de importanţă istorică), surprinzător în fiecare moment, în ciuda deznodământului binecunoscut, Frost/Nixon e un film electrizant, de neuitat.” (Ziarul de duminică, februarie 2009)

Iulia Blaga: „Frost/Nixon mi se pare cel mai bun film al lui Ron Howard, dar şi cel mai puţin „howardian” şi cel mai puţin american dintre cele pe care le-a făcut. […]

Filmul e conceput ca un fals documentar. Participanţii la interviu îşi aduc aminte în faţa camerei despre fiecare capitol al poveştii („talking heads”). Dar ei sunt jucaţi de nişte actori. Folosirea acestor rame n-are cum să te deruteze, dar îţi dă de înţeles că politica la nivel înalt ajunge la oamenii obişnuiţi mereu la mâna a doua sau a treia.” (HotNews.ro, 25 ianuarie 2009)

Anda Grădinariu: „O bătălie a voinţelor care ajunge să fie mai captivantă decât un thriller. „Frost/Nixon” atinge cote shakeasperiene prin portretul făcut unui „rege” şarmant şi viclean, distrus de propriile slăbiciuni. […]

Imaginea finală e atât de devastator de tristă (veţi vedea şi singuri de ce), încât te face să te minunezi de un lucru intrat deja în banalitate: cât de puternic este cinemaul, dacă e în stare să-ţi stârnească atâta compasiune pentru un om pe care nu l-ai cunoscut şi pe care istoria l-a înghesuit într-o nişă de bad boy? Interviurile, televiziunea l-au redus pe Nixon la o caricatură, la un învins patetic. Slavă domnului că există filmul care să-i recupereze umanitatea.” (Adevărul literar și artistic, 4 februarie 2009)

Olivia Grecea: „Ceea ce rămâne după vizionare este forţa celor doi, care se înfruntă pe terenul extrem de sensibil al mass-mediei contemporane, fără să conteze vreo judecată etică, morală, politică sau de valoare. Apreciat de critica de specialitate (Frank Langella a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună intepretare masculină a unui rol principal), Frost / Nixon reuşeşte să transpună pe marele ecran relaţia complexă dintre cele două personalităţi fără parti pris-uri, şi aici câştigă.” (Man.In.Fest, iulie 2009)

Cezar Paul-Bădescu: „Interviul e privit ca o confruntare, un duel, şi ambii combatanţi sînt conştienţi că, dincolo de amabilităţi, la sfîrşit unul dintre ei va pierde. […] Frost îşi pregăteşte cu minuţiozitate şi inteligenţă loviturile, iar în confruntarea finală îşi covîrşeşte adversarul. Lovitura de graţie o dă însăşi televiziunea – pe care David Frost ştie să şi-o pună în slujbă. „Cel mai mare păcat al televiziunii e că simplifică, diminuează idei măreţe şi complexe, perioade de timp. Cariere întregi sînt reduse la o singură imagine” – spune o voce din off, care vorbeşte şi despre „puterea reductivă a unui prim-plan”. Acest prim-plan, figura descumpănită şi învinsă a lui Nixon, a atîrnat mai greu decît toate discursurile frumos împachetate de pînă atunci. La final, Richard Nixon îi strînge cu fair-play mîna celui care l-a înfrînt şi i-a făcut imposibilă reabilitarea la care spera. „Ai fost un adversar pe măsură” – îi spune el.” (Dilema veche, Nr. 262, 24 februarie 2009)

Imperiul contraatacă

6 ianuarie 2012

Războiul stelelor – Imperiul contraatacă / Star Wars V (Empire Strikes Back)
Film SF, SUA, 1980
Regia: George Lucas
Cu: Harrison Ford

2 premii Oscar [4]

“Deşi distins cu Oscar pentru efecte speciale, adevăratul progres pe care-l înscrie episodul este cel al dramaturgiei care, o dată cu tandemul L. Brackett şi L. Kasdan, vădeşte eforturi pentru umanizarea poveştii, pentru scoaterea ei de sub dictatura absolută a tehnologiei. Pînă şi peisajul e mai apropiat de experienţa spectatorului, iar furtuna de zăpadă are o plastică remarcabilă. Persistă, însă, lipsa totală de substanţă a dialogurilor, nu numai în tachineriile cuplului Solo-Leia, dar şi în tiradele înţeleptului Yoda.” (Dicţionar universal de filme, 2002)