S-a întîmplat într-o noapte

it-happened-one-night

S-a întîmplat într-o noapte / It Happened One Night – Oscar
Comedie romantică, SUA, 1934
Regia: Frank CapraOscar
Cu:
Clark Gable – Oscar
Claudette Corbert – Oscar

5 premii Oscar [5]

“Arhetip al comediei americane, variantă truculentă a ‘Îmblînzirii scorpiei’ iluminată de sclipitoarele dialoguri ale lui Robert Riskin. Gable e bădăran, cum îi stă bine, iar Colbert cam fezandată pentru rol. Cel care dă strălucire filmului e regizorul cu frenezia şi umorul său. Secv. rapel: noaptea pe care o petrec alături viitorii amanţi, într-o încăpere în care sînt despărţiţi doar de o cuvertură, modalitate în care regizorul pare a preîntîmpina severul cod Hays, dar care în realitate sporeşte senzualitatea într-un mod în care secvenţele ‘neruşinate’ ale zilelor noastre n-o izbutesc.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Filmul nu are nimic din datele unui mare succes public, adică fast, costume, mare spectacol. În schimb, are alte calităţi: o intrigă bine construită, bazată pe sentimente umane simple, dialoguri spirituale, intimitate, lipsă de formalism şi mai presus de orice evitarea afectării hollywoodiene.” (Lewis Jacobs) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Clark Gable şi Claudette Colbert au înregistrat o mare victorie în pelicula It Happened One Night, produsă de studioul Columbia, în ciuda faptului că, iniţial, ambii interpreţi refuzaseră să joace în comedia regizată de Frank Capra. De fapt, Colbert era pe punctul de a pleca în Europa, iar Gable fusese împrumutat de Louis B. Mayer studioului Columbia ca măsură ‘disciplinară’, deoarece actorul refuzase mai multe scenarii care fuseseră scrise special pentru el. MGM a considerat că filmul It Happened One Night este un proiect minor al unui studio minor (Columbia), ceea ce, la vremea respectivă, era adevărat. Istoria cinematografiei a dovedit însă contrariul; It Happened One Night a cîştigat premiile Oscar la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi la categoriile de interpretare, ridicînd, totodată, statutul studioului Columbia în Hollywood. Succesul financiar şi elogiile criticii de specialitate, absolut surprizătoare, au demonstrat, din nou, cît de importantă este ‘bafta’ în industria cinematografiei.” (Totul despre Oscar, 2004)

“Această victorie a constituit o surpriză, deoarece filmul era realizat de un regizor cvasinecunoscut şi produs de un studio slab cotat în acea vreme, Columbia Pictures. Timp de patruzeci şi unu de ani, It Happened One Night a deţinut recordul de a fi fost singurul film care a cîştigat toate cele cinci premii importante: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Clark Gable), Cea mai bună actriţă (Claudette Colbert) şi Cel mai bun scenariu (Robert Riskin). În 1975, One Flew Over the Cuckoo’s Nest [Zbor deasupra unui cuib de cuci] a devenit cel de-al doilea film care se putea lăuda cu un astfel de succes [Doar încă un film a mai reuşit această performanţă: Tăcerea mieilor (1991)].” (Totul despre Oscar, 2004)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: