Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Pisica albă, pisica neagră

12 octombrie 2015

black-cat-white-cat

Pisica albă, pisica neagră / Crna macka, beli macor
Comedie, Iugoslavia-Franţa-Germania, 1998
Regia: Emir Kusturica – Leul de Argint la Veneţia

“Comedie scandaloasă, caricaturală despre o comunitate de ţigani de pe malul Dunării” (Sandra Brennan – The All-Movie Guide), “parodie western cu balabuste, chivuţe, bulibaşe şi baroi”, “acest western deghizat care citează inteligent din Sergio Leone, “Naşul”, “Scarface” şi “Casablanca” (Pro TV Magazin) este “cel mai trăznit, cel mai pitoresc şi cel mai non-politic film al său de pînă acum” (indieWIRE).

Pisica albă, pisică neagră este o comedie romantică (şi mai ales rromantică) uşoară, cu perechi ce se încurcă şi se descurcă, printre bufoni şi intriganţi, certuri ca la uşa cortului, împăcări cu lăutari şi rînjete cu dinţi de aur: o poveste ce pare să se întîmple chiar în toiul chefului monstruos pe care l-a tras Kusturica, ca să se destindă după munca grea la ambiţioasa alegorie Underground.” (Andrei Gorzo)

“Gaguri de un balcanism deşănţat însăilează o feerie a hidosului generalizat care revelează, totuşi, un actor genial: Todorovic.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Jerry Maguire

12 septembrie 2015

jerry-maguire

Jerry Maguire – nom. Oscar
Dramă, SUA, 1996
Regia: Cameron Crowe
Cu:
Tom Cruise – Globul de Aur, nom. Oscar
Cuba Gooding Jr. – Oscar pentru rol secundar

1 premiu Globul de Aur [1]
[4] nom. Oscar

Filmul face “apologia relaţiilor interumane, bazate pe cinste, omenie şi înţelegere reciprocă, demascînd, fără nuanţe radicale, rasismul şi depersonalizarea individului.” (Dana Gheorghe)

“Film bine scris, dar subminat prin direcţia – aş zice expresionistă – pe care o imprimă regizorul ce face din întreg castingul său emuli ieşiţi parcă din întreg şcoala nevrotică a lui Actor’s Studio. Lui Gooding Jr. maniera îi convine, e în spiritul exuberanţei exotice a personajului pentru care gestul e partea esenţială a comunicării fiindcă, spune el: ‘vorbirea e un mijloc de comunicare depăşit’. Pe Cruise, ghemul de nervi şi energie care i-a fost rezervat nici nu-l favorizează, nici nu-l motivează. Abuzul de tirade suprimă emoţia potenţială.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Jerry Maguire este o poveste despre pasiune şi motivaţie, despre lucrurile făcute din inimă – fie că e meseria (sportiv, impresar, secretară sau orice altceva), fie că e vorba de relaţiile cu ceilalţi. E povestea unei generaţii care a început să cîştige mai mult, care duce o viaţă confortabilă şi care caută alte motivaţii decît cele financiare. […]

Americanii au ‘catalogat’ de mult acest grup / generaţie (la ei e cu 20 ani mai mare ca grup de vîrstă, pentru că şi viaţa / economia / industria lor a „fugit” mai repede), i-au dat chiar chipul lui Jerry Maguire şi l-au numit Generation Jones. Conceptul a fost folosit în campania electorală a lui Bill Clinton, iar astăzi în cursurile de specialitate, cînd sînt împărţite grupele de vîrstă pe lîngă Generaţia X este menţionată şi Generaţia Jones. (Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre acest concept, vizitaţi http://generationjones.com)” (Cristina Bazavan – Jurnal de cinefil) (www.liternet.ro)

Roger Ebert: „Finally the movie is about transformation: About two men who learn how to value something more important than money, and about two women who always knew.”

Doamne… ce măcel!

4 septembrie 2015

carnage

Doamne… ce măcel! / Carnage
Comedie, Franța-Germania-Polonia, 2011
Regia: Roman Polanski
Cu:
Jodie Foster – nom. Globul de Aur
Kate Winslet – nom. Globul de Aur
Christoph Waltz
John C. Reilly

Carnage al lui Roman Polanski –adaptat după o piesă de teatru foarte populară de Yasmina Reza – e un excelent curs de regie de film. […] Carnage e un fel de Arcă a lui Noe în care toate defectele burgheze sunt adăpostite pe perechi, ca şi cum ar merita salvate de potop.” (Irina Trocan) (Film Menu, aprilie 2012)

“Dincolo de umorul demenţial al replicilor şi al situaţiilor (Kate Winslet vomează, într-o scenă demnă de Alien-ul lui Ridley Scott), ceea ce ne spun piesa şi filmul este terifiant: omul este fundamental rău şi orice încercare de a-l civiliza, de a-l „occidentaliza” nu este decât o amânare a masacrului. „Cred în zeul carnagiului, în zeul măcelului”, spune unul din personaje, pentru a o „trezi” pe cea care susţine că New York-ul se ghidează după valorile civilizaţiei occidentale.

Carnage prezintă nu unul, ci patru recitaluri actoriceşti, fiind practic imposibil de a disocia între personajele principale şi cele secundare.” (Ionel Tronaru) (Adevărul literar și artistic, ianuarie 2012)

Roger Ebert: „This is not a particularly memorable film, but Polanski brings a great deal of skill to its staging, and it looks as if the actors enjoy themselves. It’s not every 79-minute movie that allows all four characters to hurdle through a full gamut of emotions. The message, if any, is that good manners are often skin deep, that compassion and forgiveness are hard to come by, and that when it comes down to your son and my son, I’m going to consider my son in the right, and yours, well, possibly, a homicidal maniac.”

MASH

7 august 2015

mash

MASHPalme d’Or la Cannes, BAFTA, Globul de Aur
Comedie neagră, SUA, 1970
Regia: Robert Altman
Cu: Donald Sutherland – nom. Globul de Aur

1 premiu Oscar [5]
1 premiu Globul de Aur [6]
1 premiu BAFTA

“Într-un spital de campanie (M.A.S.H. = ‘Mobile Army Surgical Hospital’) din timpul războiului din Coreea,chirurgii îşi împart timpul între ‘rezolvarea’ pe bandă a cazurilor, aventurile erotice cu infirmierele şi bancurile cazone. Ecranizare după cartea lui Richard Hooker. Comedie feroce pe tema vieţii, morţii şi războiului, în care ‘oroarea, farsa, cinismul, bufoneria şi replicile acide merg mînă în mînă cu autenticitatea documentară a anumitor scene’ (Claude Aziza).” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Un roman de Richard Hooker e filtrat prin optica satirei agresive şi insolenţei nemiloase a imaginilor lui Pollack, care amalgamează cu virtuozitate genurile. Omagiu adus frondei şi sfidării tuturor stereotipurilor cazone. Masca eroică a războiului e smulsă brutal, lăsînd să se întrevadă absurdul şi barbaria.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Nici o clipă ideea de durere, sentimentul curajului sau al eroismului, nici cea mai simplă noţiune de datorie sau de misiune care trebuie îndeplinită nu intervin în acest spectacol înzestrat cu un simţ al cinematograf extraordinar, care, păstrînd proporţiile, ajunge uneori la o critică prin hiperbolizare, aşa cum o face Bunuel (căruia i se aduce un omagiu prin reconstituirea în bătaie de joc a Cinei cea de taină ca în Viridiana).” (Freddy Buache) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Magicianul Hollywoodului, Altman, culege aplauzele cu acest film care este piatra de temelie a carierei sale strălucitoare. Neobişnuite la MASH sînt dozele de prost-gust şi de sînge, iar filmul în integralitatea lui demonstrează un nivel de sofisticare atins numai de Catch 22 de Mike Nichols, realizat în acelaşi an.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: „One of the reasons „MASH” is so funny is that it’s so desperate.”

Viața e frumoasă

1 august 2015

la-vita-e-bella

Viaţa e frumoasă / La vita e bella – Marele Premiu al Juriului la Cannes, Oscar pt. film străin, César pt. film străin, David di Donatello, nom. Oscar pt. cel mai bun film
Tragicomedie, Italia, 1998
Regia: Roberto Benigni – David di Donatello pt. regie, David di Donatello pt. scenarieu, nom. Oscar pt. regie, nom. Oscar pt. scenariu
Cu: Roberto Benigni – Oscar, BAFTA, David di Donatello

3 premii Oscar [7]
8 premii David di Donatello (Oscarul italian)

La vita e bella a obţinut peste 50 de premii în toată lumea şi este filmul străin care a obţinut cele mai mari încasări în Statele Unite.

“Ca şi Chaplin în Dictatorul, Benigni realizează un film despre forţa de supravieţuire pe care o dă zîmbetul, transfigurînd oroarea în gag şi aducînd hohotul suprarealist în spaţiul concentraţionar.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“De ce să rîdem de un lucru atît de tragic, de cea mai mare oroare a secolului? Pentru că e vorba despre o poveste dedramatizată, de un film dedramatizat. Pentru că viaţa e frumoasă şi pentru că germenul speranţei se ascunde chiar şi în oroare. Rîsul ne salvează.” (Roberto Benigni) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cînd un clovn îmbătrîneşte vrea să fie Chaplin. Această zisă clasică i se potriveşte lui Benigni, care şi-a creat nici mai mult nici mai puţin decît Dictatorul lui.” (Lorenzo Codelli) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Asemenea lui Chaplin şi Lubitsch cu Dictatorul şi, respectiv, A fi sau a nu fi, cineastul Benigni optează pentru repetiţie, pentru punerea în abis a ficţiunii şi dublarea realului de către farsă, o dublare perceptibilă în mersul cu paşi exageraţi al clovnului (pentru a se duce la prefectură şi, mai apoi, la moarte) şi în jocurile lipsite de inocenţă la care de dedau tatăl şi fiul (jocul de-a prizonierul, fără a menţiona că pierzătorii sînt eliminaţi, sau jocul – ca la Lubitsch, de altfel – cu un tanc în miniatură). Realul pare astfel a se goli de substanţa sa tragică.” (Stéphane Goudet) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Eber: „The movie actually softens the Holocaust slightly, to make the humor possible at all. In the real death camps there would be no role for Guido. But „Life Is Beautiful” is not about Nazis and Fascists, but about the human spirit. It is about rescuing whatever is good and hopeful from the wreckage of dreams. About hope for the future. About the necessary human conviction, or delusion, that things will be better for our children than they are right now.”

Pacientul englez

31 iulie 2015

the-english-patient

Pacientul englez / The English Patient – Oscar, Globul de Aur, nom. César pt. film străin
Dramă, Marea Britanie/SUA, 1996
Regia: Anthony Minghella – Oscar pt. regie, nom. Oscar pt. scenariu adaptat
Cu:
Ralph Fiennes – nom. Oscar
Kristin Scott Thomas – nom. Oscar
Juliette Binoche – Ursul de Argint la Berlin, Oscar pentru rol secundar, Premiul de interpretare (European Film Academy)

9 premii Oscar [12]
2 premii Globul de Aur [2]

“Un film ce se construieşte impecabil, într-o osatură ce respinge facilul ori artificialul. Destinele se întretaie prin flashback-uri dezinvolte. O poveste de iubire, moarte, supravieţuire, istorie, timp, război, deşert, adulter, suferinţă. Totul se adună într-o CARTE. În Istoria lumii de Herodot încape şi propria viaţă anonimă. Fiecare lasă ceva după sine în Cartea Lumii. Filmata în gros-plan, în final, cartea pare hiperbolică, uriaşă, ca o viaţă împlinită, ce se cere transmisă.”

“Film romantic şi romanesc de o monumentală nulitate, cum numai Hollywoodul, cînd suferă de ambiţii culturale, poate produce. Cu excepţia dramaturgiei (inspirate de romanul lui Michael Ondaatje) care combină rudimentar două poveşti paralele de iubire, una fericită, alta ratată, filmul e, totuşi, de o impecabilă profesionalitate. Dar scenografia remarcabilă, basculînd între misterul bibliotecii unei mănăstiri italiene şi întinderile fierbinţi ale Saharei, imaginea superbă în culori voluptoase şi echipa de interpreţi, cu Scott Thomas mai frumoasă ca oricînd, nu izbutesc să scoată din cele 162 de minute ale proiecţiei decît o insuportabilă plictiseală, cu toate furtunile de nisip, minele care explodează perfid şi scenele ample de război.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Filmul e construit în tradiţia lucrăturii solide, respectabile, trudite, din imagini compuse minuţios, academic, impecabil. […] Farmecul lui mi se pare găunos, nu mă atinge.” (Andrei Gorzo)

Roger Ebert: „Backward into memory, forward into loss and desire, “The English Patient” searches for answers that will answer nothing. This poetic, evocative film version of the famous novel by Michael Ondaatje circles down through layers of mystery until all of the puzzles in the story have been solved, and only the great wound of a doomed love remains. It is the kind of movie you can see twice–first for the questions, the second time for the answers.”

La est de Eden

21 iulie 2015

east-of-eden

La est de Eden / East of Eden
Dramă, SUA, 1954
Regia: Elia Kazan
Cu: James Dean – Globul de Aur (Special Achievement Award), nom. Oscar

“Ecranizare după romanul lui John Steinbeck. În California, la începutul secolului, un fermier ascunde fiilor lui – Cal şi Aron – adevărul despre mama lor, care i-a părăsit pentru a deveni patroană de bordel. Cal se revoltă împotriva tatălui său, care-l preferă pe Aron, şi îşi întîlneşte mama. Parafrază pe temele mitologiei biblice: Adam şi Eva, Cain şi Abel.” (Lindsey Boyd) (Cinema… un secol şi ceva, 2000)

“Acest film pune în conflict psihologia modernă cu tradiţionalismul şi ilustrează teoria supravieţuirii celui mai puternic. Kazan exprimă tema cu un simbolism explicit, care nu diminuează încărcătura narativă implicită. Rezultatul: un film expresiv pe plan dramatic şi interesant pe plan intelectual. (E. Archer) (Cinema… un secol şi ceva, 2000)

“Dialogul depăşeşte încărcătura cuvîntului rostit, devenind trăire adîncă, misterioasă, din gesturi subconştiente.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Amețeala

17 iulie 2015

vertigo

Ameţeala / Vertigo
Thriller, SUA, 1958
Regia: Alfred Hitchcock
Cu:
James Stewart
Kim Novak

[2] nom. Oscar

După 50 de ani în fruntea celebrului Top Ten al revistei britanice Sight and Sound, realizat din 10 în 10 ani, filmul Cetăţeanul Kane a fost detronat în 2012, în topul realizat de 100 de critici din Marea Britanie și din alte țări, de Vertigo (1958) al lui Hitchcock.

“Angajat să supravegheze o femeie cu tendinţe sinucugaşe, un poliţist pensionat din cauza fobiei de înălţime eşuează ruşinos: deşi îndrăgostit de ea, nu-i poate preveni sinuciderea. După un timp, el întîlneşte o tînără care seamănă izbitor cu prima iubire. Genericul lui Saul Bass, cu mişcarea sa helicoidală, devine semnificaţie emblematică pentru un film al vertijului şi incertitudinilor.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Roger Ebert: „Alfred Hitchcock took universal emotions, like fear, guilt and lust, placed them in ordinary characters, and developed them in images more than in words. His most frequent character, an innocent man wrongly accused, inspired much deeper identification than the superficial supermen in today’s action movies.”

Pianul

9 iulie 2015

the-piano

PianulPalme d’Or, César pt. cel mai bun film străin, nom. Oscar, nom. BAFTA
Dramă, Australia-Franţa, 1993
Regia: Jane Campion – Oscar pt. scenariu, nom. Oscar pt. regie, nom. BAFTA pt. regie, nom. BAFTA pt. scenariu
Cu:
Holly Hunter – Oscar, Globul de Aur, BAFTA, Premiul pentru interpretare feminină la Cannes
Anna Paquin – Oscar pt. rol secundar, nom. Globul de Aur pt. rol secundar

3 premii Oscar [8]
[5] nom. BAFTA
[6] nom. Globul de Aur
11 premii ale Institutului australian de cinema: film, regie, scenariu, actor, actriţă, actriţă rol secundar

“La mijlocul secolului al XIX-lea, o tînără femeie scoţiană, mută, soseşte împreună cu fiica sa în Noua Zeelandă pentru a se căsători cu un colon. Pasiunea ei pentru pian se izbeşte de inapetenţa soţului pentru muzică şi o azvîrle în braţele unui localnic maori care, deşi pare foarte necioplit, este sensibil la farmecul şi frumuseţea sufletească a femeii, ce-l va urma în ciuda reacţiei violente a soţului înşelat.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Film realizat de o femeie, Pianul reperează delicateţea naturală a unei senzualităţi primare în toată violenţa sa firească. Sexualitatea exprimată prin atingeri, mîngîieri, îmbrăţişări ale unor corpuri înlănţuite prelung. Aşa cum un pian acordat transmite armonia, tot astfel corpurile unite emană, prin lemnul brut al casei coloniale, zgomotul înfundat al pulsului unui amor fuzional care eludează penetrarea.” (François Audé) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“E o stranie şi magică poveste despre setea de tandreţe, istorisită cu voluptate plastică. Pianul, în sine, e un vis de armonie, într-o existenţă crudă, dar şi un mijloc de comunicare pentru femeia mută. În final, instrumentul la care eroina, după ce a descoperit dragostea, renunţă, se răzvrăteşte, refuză să iasă din existenţa ei, încercînd s-o tîrască cu el în adîncuri.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Ceea ce, la urma urmei, o caracterizează pe regizoarea filmului Pianul este inteligenţa. În mod normal, aceasta ar fi putut să omoare filmul, să-l asfixieze cu tot felul de pretenţii şi de artificii, să-i neutralizeze emoţia, ceea ce nu se întîmplă. Pentru o dată, demonstraţia inteligenţei nu contravine inspiraţiei şi autenticităţii privirii de cineast.” (Frédéric Strauss) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: „It is one of those rare movies that is not just about a story, or some characters, but about a whole universe of feeling – of how people can be shut off from each other, lonely and afraid, about how help can come from unexpected sources, and about how you’ll never know if you never ask.”

Piciul

1 iulie 2015

the-kid

Piciul / The Kid
Film mut, SUA, 1921
Regia: Charles Chaplin
Cu: Charles Chaplin

“Pentru prima dată de cînd face filme, Chaplin renunţă la latura caricaturală sub care avea obiceiul să reconstituie pînă atunci tristeţea şi chiar durerea. Această realitate crudă, umilă, goală, e realitatea copilăriei sale pe care o aruncă în faţa gloriei.

Surprinşi de această gravitate necunoscută, criticii au ţinut să vadă în subiectul Piciului anumite intenţii, o teză. Descoperiră în Chaplin un moralizator. Dar el nu vrea decît să ne trezească mila. Ca și în filmele precedente, subiectul acesta e înainte de toate doar un pretext. Drama, adevărul, nu se află în scenariu, ci într-un gest, o atitutdine, o expresie. […]

Puţin cîte puţin, ca şi în operele precedente, Charlot a atins toate formele sentimentului uman, de la ironie pînă la milă. Dar acesta e un poem de iubire împotriva căruia se înverșunează fatalitatea, dar pe care fatalitatea totuși nu-l va putea înăbuși.” (Pierre Leprohon, Charles Chaplin, 1967 / 1957)