Blow up

Blow Up – Palme d’Or la Cannes
Dramă, Italia, 1966
Regia: Michelangelo Antonioni – nom. Oscar pt. regie şi nom. Oscar pt. (co)scenariu
Cu: Vanessa Redgrave

“Antonioni, prin gradarea stării de alarmă şi progresia vizualizării care biciuie nervii spectatorului, a izbutit să fotografieze sentimentul. Blow-Up e, prin excelenţă, vizual, deşi imaginea conduce, inexorabil, spre idei.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Antonioni spune un singur lucru, dar important: în epoca în care fabricarea artificialului a fost perfecţionată la fel de bine ca aceea a bombei cu hidrogen, nu s-a inventat nimic mai bun decît fotografia pentru a fixa resturile unei realităţi care se destramă. Este cel mai antonionian film dintre cele făcute de Antonioni şi, totodată, cel mai puţin intelectual. Poziţia de observator a regizorului filmînd într-o ţară străină, profesiunea eroului său şi faptul că aici Antonioni îşi continuă cercetările asupra culorii, începute cu Deşertul roşu, toate concură la a face din acest film o creaţie a ochiului şi apoi a creierului.” (Claire Clouzot) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Unul din cele mai frumoase şi mai importante filme din cîte s-au realizat de la fraţii Lumière pînă astăzi. Nu-i vorba numai de interpretare, imagini şi culori, toate splendide, ci mai ales de temele unei pelicule pe care aş numi-o, fără a şovăi, ecranizarea Dialogurilor lui Platon. Teme întru totul platoniciene: adevărul, esenţa, realitatea. Cărora li se adaugă una specifică vremurilor noastre: limitele văzului, concurenţa ce fac acestui simţ al nostru procedeele optice artificiale, respectiv fotografia şi izotopii ei.” (N. Steinhardt)