Stăpînul inelelor: Frăţia Inelului / The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring – BAFTA, nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Fantezie, SUA, 2001
Regia: Peter Jackson – BAFTA pt. regie, nom. BAFTA pt. (co)scenariu, nom. Oscar pt. (co)scenariu, nom. Oscar pt. regie
Cu: Elijah Wood
4 premii Oscar [13]
4 premii BAFTA [12]
[4] nom. Globul de Aur
“Un hobbit, locuitor dintr-un ţinut fantastic, dobîndeşte un inel vrăjit, care ameninţă însuşi echilibrul lumii. Pentru a-i neutraliza puterea malefică e nevoie să fie distrus, chiar pe locul unde a fost forjat. Tînărul erou întreprinde un voiaj plin de primejdii, împreună cu patru prieteni, un fidel vrăjitor, o elfă şi pajul ei îndrăgostit, pînă la locul prescris. După cum se vede, un Road Movie, dar unul de un tip special, care urmăreşte itinerariul unui roman de mare succes, scris acum aproape 50 de ani, de J.R.R. Tolkien, epopee alegorică şi fantastică, tradusă în zeci de limbi. Inelul semnifică, fireşte, setea rapace de putere. Filmul e tricotat din cavalcade, scene de război cu figuraţie ‘cîtă frunză şi iarbă’, spirite malefice şi forţe vitale, peisaje mirifice, efecte vizuale şi sonore inedite dar, în pofida acestei reale concentrări de forţe, nici o clipă de emoţie, de spaimă sau bucurie, doar ilustraţia rece a poveştii, doar tehnică impersonală şi etalare strivitoare de mijloace. Un eşec usturător celebrat, în delir, de publicitate şi susţinătoarea ei mascată, presa obedientă de cinema. Adaptarea va deveni, în 2003, trilogie, completată cu alte două părţi.” (Dicţionar universal de filme, 2002)
“E un film de efecte speciale – de ultimă oră şi impecabil lucrate – şi nu mai mult de-atît. Basm întunecat (la polul opus faţă de Harry Potter), în care forţele Răului sînt foarte puternice, iar luptele foarte aprige şi strînse, scenariul (nu ştiu dacă şi romanul omonim, al lui J.R.R. Tolkien, ce stă la baza acestuia) suferă de o anume inconsistenţă. Povestea e găunoasă şi săracă – structura de basm se estompează îndărătul efectelor speciale. Se face prea mare caz de acestea, sînt aproape indecent de omniprezente şi – punctul cel mai vulnerabil – neduse dincolo de latura tehnică (omniprezente erau şi-n Moulin Rouge, bunăoară, dar de o incredibilă fantezie). Un film într-o vogă trecătoare.” (Laurenţiu Brătan) (22, nr. 8, 19-25 februarie 2002)
“Filmul nu duce lipsă de mai nimic. Dar îi lipseşte fiorul. Cel puţin fiorul poate veni din direcţia tehnologiei, pentru că spectatorul se poate aştepta la orice, de la creaturi ale întunericului care se învălătucesc în momentul în care Frodo îşi pune inelul pe deget pînă la figuri ameninţătoare crescute dintr-un rîu care curge în devălmăşie. Însă fantezia nu mai e fantezie ca în ‘Războiul stelelor’ (varianta clasică) sau în ‘Poveste fără sfîrşit’. Filmul, impresionant fără îndoială ca volum de muncă, foloseşte, se pare, povestea lui Tolkien, confruntarea dintre bine şi rău, care încurajează prietenia dintre regnuri, doar ca un pretext pentru etalarea victoriilor tehnice. De aceea e foarte posibil ca după prima oră de proiecţie spectatorul să-şi piardă încetul cu încetul răbdarea.
‘Frăţia inelului’ e mai mult meşteşug şi mai puţin artă. Lucru pe care nu i-l imputăm, pentru că e nevoie şi de astfel de filme, dacă meşteşugul e bine stăpînit.” (Iulia Blaga) (România Liberă, 19 februarie 2002)
“Basmul lui Jackson nu atinge nicăieri grandoarea unui poem eroic de Kurosawa sau de Peckinpah. Dar valorile sale simple, arhaice – camaraderia virilă; onoarea şi curajul pe care le inspiră şi le întăreşte o misiune nobilă – sînt repuse în drepturi cu o convingere exaltată, contagioasă. […] Precum cele mai bune basme, filmul are o notă de elegie şi lasă în urma lui un amestec de emoţii: admiraţie înmărmurită, puţină spaimă, tristeţea că s-a terminat, plăcerea de a anticipa continuarea promisă.” (Andrei Gorzo) (Dilema, nr. 469, 8-14 martie 2002)
Dictionar Cinema 