Archive for iulie 2013

Terminalul

26 iulie 2013

the-terminal

Terminalul / The Terminal
Dramă, SUA, 2004
Regia: Steven Spielberg
Cu: Tom Hanks

“O bună parte din film, începutul, Spielberg dă impresia că s-a mulțumit să facă ce se pricepe mai bine: divertisment fără pretenții. Și începutul e chiar reușit! Pe drum însă, așa cum i se întîmplă adesea cineastului, pierde direcția și și recurge morțiș la alegoric, ba se mai fandosește moralizînd. Terminalul devine, dintr-un perimetru concentrațional, un microcosmos al societății, pentru a-i da posibilitate eroului să trăiască, fie și la limita limitelor, visul american.” (Dictionar universal de filme, 2008)

Iulia Blaga: “Marele merit al lui Spielberg este că, deşi face un film de peste două ore, într-un aeroport, filmul nu iese claustrofobic. E respirabil. Încet-încet, spaţiile luminoase şi elegante, dar reci se umanizează şi la final eroul lasă în urmă un univers colorat mai cu seamă de oamenii lui – un indian care lucrează la negru, un spaniol îndrăgostit în secret de o dură funcţionară de la ghişeu, un poliţist cu suflet, vînzători fără figură, dar simpatici, o stewardesă (Catherine Zeta-Jones) singură, labilă şi sinceră. În stilul său inconfundabil, Spielberg umanizează tot ce atinge şi nu se fereşte de kitsch – vezi secvenţa cînd indianul opreşte cu mătura un avion. […] Terminalul e un ET de după 11 septembrie. O poveste frumoasă, pentru unii, poate dulceagă, despre un om care aterizează o vreme printre alţi oameni şi le schimbă viaţa, după care se întoarce la casa lui.” (România liberă, octombrie 2004)

Alex. Leo Șerban: “Ca film, The terminal nu poate sta alături de Întîlniri de gradul 3, de E.T. sau de Lista lui Schindler; şi nici n-are rost să căutaţi „Krakozia” pe hartă – e o ţară inventată. Dar cazul de la care s-a pornit e real: cel al unui iranian, care se pare că a rămas pînă astăzi în aeroportul Charles de Gaulle de la Roissy. Această legendă urbană nu putea să nu-l fascineze pe Spielberg, care părăseşte repede teritoriul realismului „politic” pentru a se instala, fără efort, pe cel care-i este la îndemînă: melocomedia – adică un basm modern cu personaje uşor stereotipate, bune sentimente, situaţii comice şi „happy ending” obligatoriu. […] The terminal este (încă) un „feel-good movie” marca Spielberg, care pare să fi trecut – cu viteza unui supersonic – pe lîngă un film mare…” (Ziarul de duminică, octombrie 2004)

Roger Ebert: „Steven Spielberg and Tom Hanks have made, in „The Terminal,” a sweet and delicate comedy, a film to make you hold your breath, it is so precisely devised. It has big laughs, but it never seems to make an effort for them; it knows exactly, minutely and in every detail who its hero is and remains absolutely consistent to what he believes and how he behaves. […] Their film has all the time in the world. Just like Viktor Navorski. He isn’t going anywhere.”

1001 de filme de văzut într-o viață – 59 lei

11 iulie 2013

1001-de-filme-11iulie2013

www.elefant.ro

Pînă în 18 iulie 2013