Amadeus

Amadeus – Oscar, Globul de Aur
Dramă, SUA, 1984
Regia: Milos Forman – Oscar, Globul de Aur, BAFTA, César pt. regie, Oscar pt. scenariu adaptat, Globul de Aur pt. scenariu
Cu:
Tom Hulce – nom. Globul de Aur
F. Murray Abraham – Oscar, nom. Globul de Aur

8 premii Oscar [10]
3 premii Globul de Aur [6]
1 premiu BAFTA
1 premiu César

“Eternul duel dintre geniu şi mediocritate înfăţişat cu sarcasmul şi dramatismul proprii lui Forman. Un Mozart compus (după celebra piesă de teatru a lui Peter Schaffer) din paradoxuri comportamentale și scântei de geniu de Tom Hulce și un Salieri solemn și nul, absolvind cu gesturi de papă pe semenii săi întru mediocritate, dinamizează filmul.” (Dicţionar universal de filme, 2008, ediția a 3-a)

“Punctul forte al acestui film e ambivalenţa sa. El acţionează precum mareele: refluxul de ură succede fluxului de dragoste. Importanța acordată lui Salieri ține tocmai de faptul că el însuși e întruchiparea acestei ambivalențe. Acesta din urmă se regăsește exemplar în muzica lui Mozart: niciodată ura nu a fost cântată cu atâta dragoste (Donna Anna și Donna Elvira în «Don Giovanni»), niciodată dragostea nu a fost cântată cu atâta amărăciune («Cosi fan tute»).” (Alain Carbonnier) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: ” Forman, a Czech filmmaker who turned his back on the Russians and came to work in America, but not exactly in Hollywood, had directed „Cuckoo’s Nest” (1975), „Hair” (1981) and „Ragtime” (1984). The key precursor is „Hair.” He sees Wolfgang Amadeus Mozart as a spiritual brother of the hippies who thumbed their noses at convention, muddled their senses with intoxicants, and delighted in lecturing their elders. In a film where everybody wears wigs, Mozart’s wigs (I noted in my original review) do not look like everybody else’s. They have just the slightest suggestion of punk, just the smallest shading of pink. There is something about Mozart’s Vienna apartment, especially toward the end, that reminds you of the pad of a newly-rich rock musician: The rent is sky-high, the furnishings are sparse and haphazard, work is scattered everywhere, housekeeping has been neglected, there are empty bottles in the corners, and the bed is the center of life.”

Necruţătorul

Necruţătorul / Unforgiven – Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Western, SUA, 1992
Regia: Clint Eastwood – Oscar, Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Clint Eastwood – nom. Oscar
Gene Hackman – Oscar, Globul de Aur, nom. BAFTA pt. rol secundar

4 premii Oscar [9]
2 premii Globul de Aur [4]
[6] nominalizări BAFTA

“Fărădelegea justiţiară în confruntare cu Justiţia bine legată la ochi, într-un somptuos western-recviem, cu pretenţii demitizante şi estetoide, dar rol de culminaţie pentru Gene Hackman.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Ceea ce la prima vedere poate părea o poveste oarecare cu băieţi buni şi băieţi răi capătă profunzimi nebănuite datorită felului în care scenariul şi regia subliniază complexitatea caracterelor şi ambivalenţa situaţilor în care sînt ele implicate.” (Derek Winnert) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Orice discuţie despre realizările lui [Clint Eastwood] trebuie să ia în considerare faptul că pînă tîrziu a continuat să-şi alterneze proiectele ambiţioase cu filme care nu-şi propuneau decît să fie de duzină, iar uneori ratau pînă şi obiectivul ăsta, şi faptul că unele dintre filmele lui ambiţioase, de pildă Pale Rider (1985), par să mărturisească, în locul pasiunii veritabile, un soi de arivism estetic. Chestia e că a reuşit cumva să despartă seriozitatea de veleitarism, să-şi purifice şi să-şi moduleze pesimismul natural şi înclinaţia către solemnitate, astfel încît să reverbereze profund şi nobil. Chiar a ajuns – cinstit – acolo unde-şi propusese. Recent am verificat Necruţătorul şi e atît de bun; iar Misterele fluviului e cel mai puternic film care a rulat la noi anul trecut.” (Andrei Gorzo) (Dilema veche, Nr. 63, 1-7 aprilie 2005)

Roger Ebert: „If Clint Eastwood had not been a star, he would still figure as a major director, with important work in the Western, action and comedy genres, and unique films like „Bird” (1988), his biography of the saxophonist Charlie Parker, the love story „The Bridges of Madison County” (1995), and the wonderful „A Perfect World” (1993), which seems to be about a hunt for an escaped convict, but seems oddly distanced from the chase, and more concerned with the values and histories of the characters. It has the elements of a crime picture, but the freedom of an art film. „Unforgiven,” too, uses a genre as a way to study human nature.”

Casablanca

Casablanca – Oscar
Dramă, SUA, 1942
Regia: Michael Curtiz – Oscar
Cu:
Humphrey Bogart – nom. Oscar
Ingrid Bergman

3 premii Oscar [8]

Un bar în Casablanca anului 1941, unde se adună toţi refugiaţii europeni în drum spre America. Un singuratic revoltat, care urăşte şi sfidează oficialităţile. O frumoasă şi enigmatică Ilsa, pe care datoria o ţine lîngă alt bărbat. O poveste de dragoste pe care cîteva note pe pian o reînvie. Un film cu un farmec special datorită romantismului său, care oglindeşte starea de spirit a unei epoci. Film-fetiş în anii ’60 în universităţile americane. Filmul preferat al americanilor, alături de Naşul, Închisoarea îngerilor şi Viaţa e frumoasă.

“După unii autori, cel mai bun film al lui Curtiz, după alţii, ‘cel mai bun film hollywoodian din toate timpurile’ (Leonard Maltin).” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cel mai fericit dintre accidentele fericite şi cea mai importantă excepţie de la teoria filmului de autor.” (Andrew Sarris) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Deşi e departe de a fi o capodoperă, filmul are un farmec special datorită romantismului săi şi a faptului că nu eşti obligat să iei în serios răsturnările melodramatice ale acţiunii.” (Pauline Kael) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Ceea ce-l salvează e umorul, acel amestec de ironie central-europeană şi de cinism de tip Broadway-Hollywood Boulevard.” (Herman G. Weinberg) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Numai distribuţia strălucitoare a salvat de ridicol această viziune a rezistenţei franceze pe fundalul unui război mai mult exotic, care consacră un mit, cel al durului Bogart, înăsprit de experienţele vieţii dar, în adîncul său, vulnerabil şi sentimental.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“O vrajă ale cărei resorturi s-au refuzat întotdeauna analizelor estetice, un magnetism derutant pentru cei care, ştiind că nu se află în faţa uneia dintre acele opere fundamentale pentru destinul artei cinematografice, i-au recunoscut , fără şovăire, dreptul de a se aşeza nu numai în sufletele a generaţii de spectatori ci şi în Cinematecile lumii. Obişnuitele clasamente ‘cele ai bune zece filme’ nu l-au avut niciodată în vedere, dicţionarele nu-l consemnează, nici măcar dicţionarul de filme al lui Sadoul, în ciuda Oscarurilor dobîndite, antologia lui Bothey Crowther îl aminteşte într-o anexă., printre alte 100 de filme dragi autorului. Nu s-a supărat nimeni dar nici nu şi-a clintit nimeni, din loc, părerile, orice reluare a filmului fiind însoţită de un imens succes.” (Magda Mihăilescu)

“Localul lui Rick este un loc magic unde se poate întîmpla orice (şi se întîmplă: dragoste, moarte, urmărire, spionaj, patriotism). Sorgintea teatrală a conflictului dramatic, ca şi sărăcia de mijloace, au dus la o admirabilă condensare a evenimentelor într-un singur loc. Dar, tocmai pentru că există toate arhetipurile, Casablanca devine citatul a o mie de alte filme şi fiecare actor re-joacă aici un rol interpretat de nenumărate ori, iar rezonanţa intertextualităţii acţionează asupra spectatorului. Eco susţine: Casablanca nu este un film, ci mai multe filme într-unul, o antologie. Făcut aproape la voia întîmplării, el s-a construit, probabil, singur, dacă nu chiar împotriva sau dincolo de voinţa autorilor şi actorilor săi. Funcţionează în ciuda teoriilor estetice şi filmice, în el derulîndu-se într-o formă aproape telurică, Energia narativităţii în stare sălbatică, fără ca arta să intervină ca s-o disciplineze.” (Almanah cinema, 1989)

Roger Ebert: „No one making Casablanca thought they were making a great movie. It was simply another Warner Bros. release. It was an „A list” picture, to be sure (Bogart, Bergman and Paul Henreid were stars, and no better cast of supporting actors could have been assembled on the Warners lot than Peter Lorre, Sidney Greenstreet, Claude Rains and Dooley Wilson). But it was made on a tight budget and released with small expectations. Everyone involved in the film had been, and would be, in dozens of other films made under similar circumstances, and the greatness of Casablanca was largely the result of happy chance.”

Pe aripile vîntului

Pe aripile vîntului / Gone with the Wind – Oscar
Dramă, SUA, 1939
Regia: Victor Fleming – Oscar
Cu:
Vivien Leigh – Oscar
Clark Gable – nom. Oscar
Leslie Howard
Oliva de Havilland – nom. Oscar pt. rol secundar
Hattie McDaniel – Oscar pt. rol secundar

8 premii Oscar [14]

Primul lung-metraj în culori care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film.

“În Statele Unite, Pe aripile vîntului – pentru multă vreme cel mai lung film american (220 minute) – s-a plasat după primele luni în top-ul box office-ului, loc pe care nu l-a mai cedat decît după un sfert de secol.” (Mirajul Statuetei de aur, 1985)

“Titlul în versiune românească: Pe aripile vîntului nu traduce nici litera nici spiritul originalului şi nu e deloc potrivit cu conţinutul filmului. Traducătorii s-au lăsat cuceriţi de factura romantică a operei, dar i-au neglijat substanţa tragică, n-au ţinut seama că e o încleştare cumplită între viaţă şi moarte, între progres şi stagnare, între ideile noi şi tradiţiile devenite anacronice ale unei lumi sclavagiste, măturată pur şi simplu de vîntul puternic al înnoirii. Or, titlul Pe aripile vîntului lasă impresia unei dulci plutiri în ritm de vals vienez, în flagrantă contradicţie cu ceea ce comunică filmul. Mai apropiată de spiritul originalului ne pare versiunea franceză: ‘Autant en emporte le vent’.” (Stelele Oscarului, 1996)

“Celebritatea romanului, precum şi peripeţiile realizării filmului (alegerea protagonistei din cîteva sute de candidate, concedierea succesivă a regizorilor George Cukor şi Sam Wood etc.) contribuie la răsunătorul succes de public (pînă în 1972 deţine locul I pe lista filmelor cu cele mai mari încasări). Deşi are incontestabile calităţi artistice (mai ales interpretarea actorilor) şi cîteva secvenţe memorabile (bătălia de la Atlanta), este considerat îndeobşte ‘un eveniment major al industriei cinematografice, dar un eveniment minor al artei filmului’ (F. Hoellering).” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Cel mai mare succes comercial din istoria filmului universal e o operă hibridă avînd, în loc de regizor, ambiţia şi instinctul comercial al producătorului David O. Selznick. Ştiind că publicul vrea doar o ilustrare a romanului preferat, a epurat-o de orice altă ambiţie artistică decît cea a interpreţilor, obţinînd, dacă facem abstracţie de prestaţia strălucită a actorilor, mai curînd o performanţă de prospectare a pieţei decît una artistică.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“A rezultat un film ce nu face faţă criteriilor spectatorilor pretenţioşi, dar a fost, fără nici o îndoială, un mare spectacol, o mare aventură şi o mare reuşită financiară. Succesul – vorba lui David Selznick – nu trebuie corectat sau judecat… Ci omologat!” (Tudor Caranfil, Vîrstele peliculei, vol. IV)

Roger Ebert: „If the central drama of „Gone With the Wind” is the rise and fall of a sexual adventuress, the counterpoint is a slanted but passionate view of the Old South. Unlike most historical epics, „GWTW” has a genuine sweep, a convincing feel for the passage of time. It shows the South before, during and after the war, all seen through Scarlett’s eyes.”

Love Story

Love Story – Globul de Aur, nom. Oscar
Dramă, SUA, 1970
Regia: Arthur Hiller – Globul de Aur, nom. Oscar
Cu:
Ali MacGraw – Globul de Aur, nom. Oscar
Ryan O’Neal – nom. Oscar

5 premii Globul de Aur [7]
[7] nom. Oscar

“În ciuda banalităţii premiselor (servite de popularul roman al lui Erich Segal), fantezia şi talentul lui Arthur Hiller au impus filmul ca imens succes internaţional. MacGraw nu bănuia că ironia destinului avea să-i rezerve, în viaţa reală, tragedia pierderii soţului ei Steve McQueen, în condiţii similare.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Această poveste despre dragoste şi moarte reprezintă un fenomen de respingere a unui cinematograf maculat de erotism şi de violenţă, o neaşteptată recrudescenţă a melodramei, într-un deceniu în care aceasta nu mai este la modă.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Love Story a fost suflul de aer proaspăt al acestui an şi îşi merită succesul de casă. După toate filmele pornografice sau pseudocontestatare ale anului 1970, el a reînviat încrederea în echilibrul omului.” (H. Hart) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Succesul prodigios şi nescontat al acestei poveşti de dragoste se poate explica prin frustrarea sentimentală de care suferă, fără să recunoască, o societatea supusă legilor computerului şi ale eficienţei. Această operă exprimă, într-o suită de stereotipuri, visul «majorităţii tăcute» care poate afla în ea mii şi mii de motive ca să-şi liniştească conştiinţa.” (Freddy Buache) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: ” the film of Love Story is infinitely better than the book. I think it has something to do with the quiet taste of Arthur Hiller, its director, who has put in all the things that Segal thought he was being clever to leave out. Things like color, character, personality, detail, and background. The interesting thing is that Hiller has saved the movie without substantially changing anything in the book. […] The movie is mostly about life, however, and not death.”