“Mişcarea din şi spre provincie se suprapune permanent la Fellini cu mişcarea din şi spre trecut. «Provincie» şi «trecut» înseamnă pentru pentru el copilărie – o vîrstă care nu are nici o importanţă şi e aceeaşi sub toate regimurile politice ce s-au perindat în Italia.” (Lorenzo Codelli) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
Scripcarul pe acoperiş / Fiddler on the Roof – Globul de Aur, nom. Oscar
Film muzical, SUA, 1971
Regia: Norman Jewison – nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Cu: Topol – Globul de Aur, nom. Oscar
3 premii Oscar [8]
2 premii Globul de Aur [4]
“Adaptare a musicalului lui Joseph Stein după romanul lui Şalom Alehem ‘Tevi lăptarul’. Secv. rapel: ‘visurile’ povestite de erou pentru a-şi îndupleca soţia la concesii sînt admirabil traduse în imagini de Oswald Morris (Oscar).” (Dicţionar universal de filme, 2002)
Noaptea iguanei / The Night of the Iguana – nom. Globul de Aur
Dramă, SUA, 1964
Regia: John Huston – nom. Globul de Aur
Cu:
Richard Burton
Ava Gardner– nom. Globul de Aur
[4] nom. Oscar
[5] nom. Globul de Aur
“Piesa lui Tennessee Williams despre epavele umane eşuate pe veranda unui hotel mexican este impresionistă, iconoclastă. Filmul lui Huston nu are nimic din toate acestea, ci e un film cu mesaj, despre ceea ce se întîmplă cu nişte oameni ajunşi la capătul funiei.” (E. Sussex) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
“O meditaţie a cineastului care încă o dată se dovedeşte a fi un moralist, un umanist şi mai puţin un creator de imagini frumoase şi de îndrăzneţe forme cinematografice.” (Freddy Buache) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
Parfum de femeie / Scent of a Woman – Globul de Aur, nom. Oscar
Dramă, SUA, 1992
Regia: Martin Brest – nom. Oscar
Cu: Al Pacino – Oscar, Globul de Aur
1 premiu Oscar [4]
3 premii Globul de Aur [4]
“Într-un film menit să ilustreze platitudinea că orbul vede mai profund decît semenii săi văzători, Brest complică subiectul cu drama liceanului sărac disputat între autoritatea care-l constrînge să devină ‘turnător’, altfel i-ar compromite viitorul, şi datoria de a rămîne ‘solidar’ cu un grup insolent de bogătaşi care au comis o necuviinţă.” (Dicţionar universal de filme, 2002)
Roger Ebert: „Pacino and O’Donnell engage in the emotional equivalent of the showdown between Jack Nicholson and Tom Cruise in „A Few Good Men.” It’s quite a scene – the real conclusion of the movie, although Charlie’s story still has to find its own conclusion, when the two men go back to the prep school. By the end of „Scent of a Woman,” we have arrived at the usual conclusion of the coming-of-age movie, and the usual conclusion of the prep school movie. But rarely have we been taken there with so much intelligence and skill.”
California dreamin’ – Premiul Un Certain Regard la Cannes
Dramă, România, 2007
Regia: Cristian Nemescu
Cu:
Armand Assante
Răzvan Vasilescu
“Amestecul de scenariu bine scris, interpretări excelente, mici momente ‘ciné-vérité’ şi visare adolescentină (‘neorealismul magic’ propriu lui Nemescu) reuşeşte să facă din California Dreamin’ unul din cele mai consistente şi mai personale debuturi în filmul românesc. Este un ‘thriller comic’ rînd pe rînd amuzant, antrenant şi emoţionant, care duce gluma iniţială pînă la punctul de fierbere din final, cînd derizoriul devine tragic.” (Alex. Leo Șerban) (Libertatea, iunie 2007)
“E un film pentru public în cel mai viu şi mai generos sens al sintagmei: un spectacol de cinema popular pus în scenă cu talent şi cu ambiţie, cu cap şi cu gust, dar în primul rînd cu convingerea că, indiferent ce viitor mai are sau nu mai are ca artă, la noi sau aiurea, cinema-ul trebuie să rămînă popular. Preocuparea asta îl deosebeşte de celelalte filme româneşti bune apărute în ultimii doi ani – de Moartea domnului Lăzărescu şi de Hîrtia va fi albastră, ba chiar şi de relativ convivialul A fost sau n-a fost?. California Dreamin’ nu le împărtăşeşte alura austeră, credinţa impresionantă şi iluminatoare – dar intimidantă şi chiar de neînţeles pentru spectatorul hollywoodizat – că principala menire a cinema-ului este să reconstituie şi să investigheze realitatea, nu să facă spectacol din ea.”(Andrei Gorzo) (Dilema veche, Nr. 175, 14-20 iunie 2007)
Cătălin Sturza: “Prin California Dreamin’ (nesfîrşit), Nemescu face cîţiva paşi importanţi pe drumul deschis de scurtmetrajele sale: balcanism, sărăcie, exotism, comic de situaţie şi personaje à la Kusturica, Românie profundă, femei uşoare, funcţionari corupţi şi comic de limbaj à la Nae Caranfil şi Cristian Mungiu, plus o răzmeriţă şi o crimă colectivă à la Mircea Mureşan. O comedie uşoară, balcanică, ce se transformă treptat într-o dramă psihologică a Balcanilor, cu un puternic mesaj antiamerican. […] California Dreamin’ e, încă din titlu, ‘nesfîrşit’, şi a fost asamblat după viziunea regizorului, fără a fi fost însă curăţat şi finisat de acesta. Nu ştiu dacă intervenţiile finale ar fi reuşit să echilibreze comedia şi drama şi să schimbe raportul de proporţie dintre locurile comune şi nuanţele originale, dintre un balcanism de provincie şi o provincie a Balcanilor. Însă, cu siguranţă, n-ar fi reuşit să adauge mai multă forţă, mai mult umor şi mai mult dinamism – pe care filmul deja le are, cu prisosinţă. O cursă cu obstacole prin noul realism al tinerilor regizori şi prin istoria recentă a cinematografului românesc, ce trece de anecdotă şi de sitcom, se întoarce la epicul cu respiraţie largă şi dă semne că ar învăţa să fie ambiţios, obraznic şi natural.” (Cultura, Nr. 32 (137), 16 august 2007)
Elena Dulgheru: “Dacă despre Cristian Nemescu putem vorbi azi, fatalmente, doar la timpul trecut, filmografia sa continuă să îmbogăţească prezentul – românesc şi internaţional –, deziderat definitoriu pentru un artist de valoare. Colecţia filmelor sale de scurt metraj şi mediumetraj a devenit un punct de rezistenţă în retrospectivele de cinema românesc de pretutindeni, iar pe California Dreamin’ (nesfîrşit) continuă să se bată marile festivaluri. Iar succesul real de public, sălile pline pe care le face filmul, prezenţa sa constantă în bloguri şi în forurile de discuţii constituie, fără îndoială, încă un deziderat împlinit – acela al popularităţii – al foarte tînărului cineast plecat dintre noi. […] ’Locul în care nu se întîmplă nimic’ din California Dremin’ nu e idilic, ironia regizorului punctează discret atitudini sociale vicioase, abia sesizabile (precum demonstraţia de mucava a muncitorilor în curs de disponibilizare), sau dezvoltare spre un paroxism al obstinării patriotard-birocratice întruchipate de şeful gării, Doiaru. Personajul – cel mai complex din film – este construit ca un cumul al contradicţiilor ‘românului mediu’: o mixtură de proamericanism (expresie a setei de ‘libertate şi democraţie’) şi şovinism provincial (teama de aceleaşi ‘libertate şi democraţie’), mascate sub forma cutumelor naţionale afişate.” (Adevărul literar şi artistic, Nr. 885, 22 august 2007)
În mintea lui John Malkovich / Being John Malkovich – nom. Globul de Aur, nom. César pt. film străin
Comedie, SUA, 1999
Regia: Spike Jonze – nom. Oscar
Cu:
John Cusack
Cameron Diaz
John Malkovich
[3] nom. Oscar
[4] nom. Globul de Aur
“O farsă absurdă, puternic impregnată de suprarealism bunuelian… privire extrem de îndrăzneaţă asupra societăţii noastre obsedate de voyeurism şi de universuri virtuale.” (Franck Garbarz) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
“Jonze/Kaufman au găsit în această poveste mult mai mult decît un scenariu de succes […]: ei au descoperit acel filon rar care îmbină divertismentul cu un suprarealism eficient şi un absurd lămuritor, mai aproape de Kubrick (cel din Dr. Strangelove) decît de Kafka. Filmul lor este un inventar aproape exhaustiv al ticurilor ‘visului american’, de la cele 15 minute de celebritate brevetate de Warhol la ideea că totul este de vînzare, de la reality-show-ul adus la demenţă de Clinton/Lewinsky la gustul, mereu exploatat, pentru ‘scheletele din dulap’, de la soap-ul cel de toate zilele la paranoia cea de toate zilele – în variantă gotică! Din simptom al unui postmodernism exasperat, Being John Malkovich ajunge să fie mai degrabă filmul-reper al haosului coabitabil, cu care nu mai are rost să lupţi pentru că, pe una din laturile lui, este marcat bar code-ul valorii lui comerciale… Că psihicul este un produs, la fel ca oricare altul – iată marea descoperire a acestui film, pe lîngă care altele (American Beauty de pildă, succesul de box-office al acestei toamne [1999]) au trecut fluierînd, cu ochii-ngropaţi în script.” (Alex. Leo Şerban) (Dilema, Nr. 351)
Roger Ebert: „What an endlessly inventive movie this is! Charlie Kaufman, the writer of „Being John Malkovich,” supplies a stream of dazzling inventions, twists and wicked paradoxes. And the director, Spike Jonze, doesn’t pounce on each one like fresh prey, but unveils it slyly, as if there’s more where that came from. Rare is the movie where the last half hour surprises you just as much as the first, and in ways you’re not expecting. The movie has ideas enough for half a dozen films, but Jonze and his cast handle them so surely that we never feel hard-pressed; we’re enchanted by one development after the next.”
Psycho
Horror, SUA, 1960
Regia: Alfred Hitchcock – nom. Oscar
Cu:
Anthony Perkins
Janet Leigh – Globul de Aur pt. rol secundar
[4] nom. Oscar
“Hitchcock redefineşte horrorul, dînd terorii un chip nou, nu clasicul monstru, ci inocentul ‘băieţel din vecini’.” (Dicţionar universal de filme, 2002)
“Poate cel mai vizual, cel mai cinematic film făcut vreodată.” (Peter Bogdanovich) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
“Construit ca «Infernul» lui Dante, în cercuri concentrice, din ce în ce mai strînse şi mai profunde, fiecare plan este o lecţie de regie prin precizia, rigoarea şi frumuseţea lui.” (Ph. Demonsablon) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
Păsările / The Birds
Thriller, SUA, 1963
Regia: Alfred Hitchcock
1 premiu Globul de Aur
[1] nom. Oscar
“Unica incursiune a lui Hitchcock în domeniul fantasticului pur, filmul lui cel mai neliniştitor, în măsura în care demersul (atacul păsărilor) rămîne total iraţional.” (Joël Magny) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
“Păsările sînt întruchiparea concretă a arbitrariului şi a neprevăzutului a tot ceea ce face viaţa şi relaţii umane precare, un memento a fragilităţii şi al instabilităţii care nu pot fi ignorate sau evitate şi, dincolo de asta, al lipsei de sens şi al absurdului vieţii.” (R. Wood) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
“Filmul se încheie înaintea elucidării misterului pe care spectatorul e invitat să şi-l păstreze sieşi, în prelungire metafizică, iar groaza e proiectată pe un fundal existenţial, transformîndu-se în teamă, epura ei abstractă.” (Romulus Rusan) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)
În spatele ferestrei / Rear Window – BAFTA
Thriller, SUA, 1954
Regia: Alfred Hitchcock – nom. Oscar
Cu:
James Stewart
Grace Kelly
[4] nom. Oscar
“Imobilizat temporar într-un cărucior de invalid din cauza unei fracturi, pe o caniculă pe care o simţi aproape fizic, un fotoreporter care trage cu privirea prin ferestrele blocului vecin e martorul unui asasinat. Hitchcock dilată spaţiul temporal al unei nopţi de insomnie, insinuînd alarma printre aţipeli repetate. După o noapte de nesomn, toate par tulburi, nu numai bănuiala unei crime.” (Dicţionar universal de filme, 2002)
“Regele necontestat al thriller-ului” (în varianta clasică, necomercială, fără cosmetică inutilă), “maestrul suspansului”, “inegalabilul Hitch” (numit chiar şi “cel mai mare regizor al tuturor timpurilor”). Stilul său, rezultat din combinaţia reuşită de suspans, umor şi violenţă, a fost preluat de epigonii care n-au reuşit să-l egaleze. Termenul hitchcockian a intrat în limbajul uzual atît al spectatorilor, cît şi al criticilor, care au descoperit operei sale conotaţii freudiene sau chiar metafizice. Filmele sale sînt eseuri despre angoase, adresîndu-ni-se direct nouă, victime ale secolului angoasei.
Filme:
39 de trepte (1935)
Rebecca (1940) – Oscar
Suspiciune (1941)
Fascinație (1945)
Notorious (1946)
În spatele ferestrei (1954)
Amețeala (1958)
La nord prin nord-vest (1959)
Psyho (1960)
Păsările (1963)
Dictionar Cinema 