Archive for decembrie 2013

Filantropica

30 decembrie 2013

filantropica

Filantropica
Satiră, România, 2001
Regia: Nae Caranfil
Cu: Mircea Diaconu

Premiul Tînărului Juriu la Festivalul Filmului de Dragoste de la Mons, Belgia
6 premii UCIN: film, scenariu, actor, actriţă, costume, Premiul special – Gheorghe Dinică
Premiul Publicului la Festivalul Internaţional al Filmului de la Paris
Premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului de la Wiesbanden

Filantropica a reprezentat România în cursa pentru selecţia Oscar 2003 la categoria cel mai bun film străin.

“’Filantropica’ este primul caz pe care-l ştiu de film lansat cu o ‘salbă’ de premii atîrnată de gît… Lăsînd la o parte originalitatea premierei-cu-premii (doar sîntem în România!), ‘Filantropica’ este o foarte savuroasă fabulă (post)modernă, cu găselniţe gîrlă („sindicatul” cerşetorilor, de pildă), replici care fac plici şi un ton atît de diferit de jalea din cinema-ul autohton încît Nae ar trebui, înainte de toate, decorat cu ‘Vitamina anului’ pentru buna inspiraţie de a vedea o comedie de milioane acolo unde alţii nu văd decît drame de doi lei. Scenarist inteligent şi abil, Caranfil şterge de praf clişeele în vigoare, stoarce lacrimi (de rîs) din proza cotidiana şi nu uita o clipă că Invenţia (nu Imitaţia) este calea cea mai sigură spre Cinema-ul de calitate. ‘Filantropica’ împacă – în fine! – spectatori şi critici, într-o ţară unde şi unii, şi alţii se uită mai mult la TV…” (Alex. Leo Şerban)

“Dacă vreţi să percepeţi cît mai exact şi mai cinico-fin analizat lumea în care trăim, filmul lui Nae Caranfil ‘Filantropica’, este cea mai eficientă soluţie fiind totodată şi una extrem de amuzantă, chiar dacă uneori cade direct într-un umor negru demn de Humorror-ul Connex-ului. Profesorul de liceu interpretat nuanţat şi ataşant prin cît este de convingător de Mircea Diaconu, unul dintre actorii fetiş ai regizorului, este prototipul intelectualului român care se zbate să formeze tinerele generaţii plictisite de tot şi de toate, preocupate doar de discoteci şi telefoane mobile, reacţionînd într-un dispreţ suveran faţă de veniturile minuscule ale ‘profului’. (Irina-Margareta Nistor)

‘Filantropica’, ultima comedie a lui Nae Caranfil, e ca ‘Prinţ şi cerşetor’, revăzut de un urmaş român şi trecut prin postmodernism, al lui Billy Wilder (cel din ‘Apartamentul’), şi pus în scenă (ideea de înscenare, de spectacol, de joc actoricesc, de histrionism se regăseşte aproape în fiecare secvenţă) în Bucureştiul începutului de secol XXI. Un loc unde ‘nu există decît trei meserii: sărăcia, bogăţia şi sexul’ […] Aşa cum Billy Wilder putea să pregătească o comedie delicioasă din cele mai acre ingrediente (în ‘Apartamentul’ avem o tentativă de sinucidere şi mult proxenetism), comedia lui Caranfil, care derivă din naufragiul încrederii noastre (nici măcar de autenticitatea sărăciei nu mai poţi fi sigur), din deriva noastră, reuşeşte să fie agreabilă. La capitolul divertisment, el are un fler, o capacitate de a ne declanşa entuziasmul, de a stîrni în spectator impulsul de a aplauda – calităţi de care filmul românesc a tot dus lipsă şi pe care ne-am obişnuit să le căutăm la Hollywood (măcar de le-am găsi în unul din cinci filme care vin de-acolo!) (Andrei Gorzo)

“Ca film, ‘Filantropica’ este mult peste ‘Asfalt Tango’, ca problematică, mult mai incitant decît ‘Dolce far niente’, iar ca miză, mult peste ‘E pericoloso sporgersi’; în orice caz, dacă putem discuta cum ‘stă’ ‘Filantropica’ faţă de filmul de debut, un lucru pare evident: cu acest ultim titlu, Caranfil reuşeşte să iasă din sfera sentimental-privată, cu scenariu-perfect-ca-de-ceasornic, şi – ajutat şi de exerciţiul de impersonalizare literară din ‘Dolce far niente’ – să se aventureze, cu succes, în zona comicului social, pe care-l cam rasolise în ‘Asfalt Tango’. ‘Filantropica’ este în acelaşi timp un divertisment popular, un film subversiv şi un (paradoxal) manifest de autor: acela prin care demonstrezi că poţi face cinema de calitate fără a-ţi pierde nici publicul, nici individualitatea.” (Alex. Leo Şerban)

“Comic, inteligent, fluent şi fără sentimentalisme moralizatoare, filmul arată dilema unei societăţi cu mari diferenţe de nivel de trai şi schimbări paradigmatice ale normelor morale.” (Frankfurter Rundschau) (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Nici un moment de plictiseală, ‘bogăţie-sărăcie-sex’, umor în cascadă, melancolie subterană, telenovelă şi postmodernism.” (Eugenia Vodă)

“Poate mai mult decît în precedentele filme, Nae Caranfil oferă o viziune mult mai cuprinzătoare asupra societăţii româneşti (în ‘E pericoloso sporgersi’ trata despre lucruri anterioare lui ‘89). Acum nu e vorba numai despre sărăcie (tema respingătoare luată de una singură – prea o trăim tot timpul), dar e vorba şi despre şcoală, despre tineretul rătăcit, despre profesorii şi mai pierduţi (coincidenţă, filmul a ieşit aproape în acelaşi timp cu greva din şcoli), despre mediul literar, despre condiţia regizorului a cărui cale (vezi ‘My Way’, cîntată la karaoke de însuşi regizorul) e să nu ignore această realitate tragică şi comică în acelaşi timp, pestriţă în orice caz, dar să o transfigureze aşa cum ştie.” (Iulia Blaga)

“Oricît ar părea de ciudat, nu discursurile politicienilor, ci faptul că a apărut un film ca Filantropica mă face să sper şi să cred că vom intra la toamnă în NATO.” (Cristian Tudor Popescu, “Caranfili şi filantropi” în Adevărul, nr. 610, 26 martie 2002)

Mary Poppins

24 decembrie 2013

mary-poppins

Mary Poppins – nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Film muzical, SUA, 1964
Regia: Robert Stevenson – nom. Oscar
Cu:
Julie Andrews – Oscar, Globul de Aur, BAFTA (Most Promising Newcomer)

5 premii Oscar [12]

“La Londra, prin 1910, bancherul Banks o angajează ca guvernantă pe fluşturatica Mary, inepuizabilă în fantezie, şi cu consecinţe ce duc la schimbări radicale în familie. Spectacol total, inspirat de cartea lui E.L. Travers, fermecător prin bogăţie melodică (comp. Richard şi Robert Sherman), perfecţiune coregrafică (superba evoluţie a coşarilor, năluci negre plutind peste acoperişuri), inventivitatea animaţiei (ca în secvenţa pătrunderii în desen) şi puritatea vocii lui Andrews. Ceea ce filmul adaugă cărţii e nu numai exuberanţa ‘musicalului’, ci şi causticitatea. Vocaţia satirei aduce episoade cu totul noi, ca, de pildă, cel al băncii, cu demonstraţia mecanismului unei crize financiare. Decrepitudinea gigantului finanţelor are valoarea unei adevărate revanşe, fiind demitizate, pe rînd, imperiul, flota, finanţele, pilonii orgoliosului Albion. Tabloul ‘gazului ilariant’ e nu numai performanţă tehnică, ci şi metaforă de seducătoare simplitate, în transparenţa ideii poetice. Este acest film adresat copiilor? E, el, pentru adulţi? Toate marile opere ale literaturii ‘pentru copii’ au avut privilegiul unei duble emisiuni. Opera e atît de bogată, că fiecare îşi ia din ea ce e al lui! Triumf pe drept răsplătit cu o salbă de premii Oscar!” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Mary Poppins este un film unde fiinţele vii sînt supuse unui tratament de desen animat, ceea ce dă poveştii o valoare de vrăjitorie egală cu cele mai năzdrăvane fapte de basm. Filmul e lung, dar nici un moment nu încetăm de a rîde cu hohote. Uneori şi plîngem, dar nu fiindcă rîdem cu lacrimi. Există multe soiuri de binefăcători ai omenirii. Disney şi oamenii lui se numără sigur printre ei.” (D.I. Suchianu) (Filmul muzical, 1979)

“Cine a văzut ‘Mary Poppins’ – chiar dacă n-a vărsat lacrimi de fericire ca D.I. Suchianu – a învăţat, desigur, cuvîntul magic pe care Julie Andrews, cîntînd şi dansînd superb, se străduie să ne facă să-l ţinem minte: superkalifragilistikexpialidocious.” (Stelele Oscarului 2, 2002)

Culoarea purpurie

16 decembrie 2013

the-color-purple

Culoarea purpurie / The Color Purple – nom. Oscar
Dramă, SUA, 1985
Regia: Steven Spielberg
Cu:
Whoopi Goldberg – nom. Oscar
Ophra Winfrey – nom. Oscar pt. rol secundar

[11] nom. Oscar
[1] nom. BAFTA

“Pentru prima oară Hollywoodul se concentrează atît de hotărît asupra unei asemenea teme (relaţiile dintre bărbatul şi femeia neagră), dovedind cît de departe în urmă a rămas stereotipul doicii de culoare grase şi blînde. Cu toate acestea, abordarea suportă discuţii, mai ales pentru că la mijloc se află mîna lui Spielberg, care, în stilul caracteristic, manipulează cu multă eficienţă conţinutul emotiv al dramei.” (Jim Pines) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: „Returning to „The Color Purple” after almost 20 years, I can see its flaws more easily than when I named it the best film of 1985, but I can also understand why it moved me so deeply, and why the greatness of some films depends not on their perfection or logic, but on their heart. The movie may have inconsistencies, confusions and improbabilities, but there is one perfect thing at its center, and that is the character of Celie, as played by Whoopi Goldberg.”