Archive for februarie 2015

Totul despre Eva

3 februarie 2015

all-about-eve

Totul despre Eva / All About Eve – Oscar, BAFTA, Premiul Special al Juriului la Cannes
Dramă, SUA, 1950
Regia: Joseph L. Mankiewicz – Oscar pt. regie, Oscar pt. scenariu, Globul de Aur pt. scenariu, nom. Globul de Aur pt. regie
Cu:
Bette Davis – Premiul de interpretare la Cannes, nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Anne Baxter – nom. Oscar
George Sanders – Oscar pt. rol secundar, nom. Globul de Aur

6 premii Oscar [14]
1 premiu Globul de Aur [5]

“Satiră nimicitoare a lui Mankiewicz la adresa mediului teatral, univers amoral căruia Eva îi e perfect adaptată. Ipocrită şi perversă, amestec de ambiţie nesăţioasă şi talent autentic, ascunzînd setea de putere sub masca smereniei, apropiindu-se de pradă cu unduiri feline, această Evă îşi desăvîrşeşte portretul prin apariţia din final a dublului ei, Phoebe. Cît despre Davis, ea a zugrăvit unul dintre cele mai subtile personaje din carieră. În apropierea Evei, ea manifestă, iniţial, o spaimă vagă şi instinctivă, apoi lipsa de îndemînare în a-şi ascunde panica pentru ca, în cele din urmă, să abdice de la drepturile ei, într-un elan de supremă demnitate.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Inspirat dintr-o situaţie reală, survenită în existenţa cuplului Elizabeth Bergner – Paul Czinner, filmul e un portret lucid şi cinic al Hollywoodului, remarcabil prin dialog, autenticitatea atmosferei şi jocul actoricesc.“ (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Discursul e alert, dialogul, inteligent, personajele, captivante – obsedate de teatru, egocentrice, virtual incestuoase atît în dragoste cît şi în ură. Mankiewicz îşi propune să examineze nesentenţios psihologia unei actriţe de succes şi sfîrşeşte cu un discurs pe cît de spiritual pe atît de realist despre teatru, conţinînd tot ceea ce ar vrea cineva să ştie pe acest subiect.” (David Shipman ) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Dacă filmul despre cinema sau despre teatru ar constitui un gen aparte, atunci Totul despre Eva ar fi capodopera lui. Greu de imaginat un film mai crud la adresa lumii spectacolului.” (Joël Magny ) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Roger Ebert: „The movie’s strength and weakness is Anne Baxter, whose Eve lacks the presence to be a plausible rival to Margo, but is convincing as the scheming fan. When Eve understudies for Margo and gets great reviews, Mankiewicz wisely never shows us her performance; better to imagine it, and focus on the girl whose look is a little too intense, whose eyes a little too focused, whose modesty is somehow suspect.”