În numele tatălui

În numele tatălui / In the Name of the Father – Ursul de Aur la Berlin, nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Dramă, Irlanda-Marea Britanie-SUA, 1993
Regia: Jim Sheridan – nom. Oscar pt. regie, nom. Oscar şi nom. BAFTA pt. (co)scenariu adaptat
Cu: Daniel-Day Lewis – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA

[7] nom. Oscar
[4] nom. Globul de Aur
[2] nom. BAFTA

“Jim Sheridan îl regăseşte pe Day-Lewis la cinci ani după My Left Foot. Un scenarist şi un regizor irlandez percutează pe ecranele lumii lumii o adevărată ‘bombă’ cinematografică: reconstituirea, cu alese mijloace artistice, a unei odioase farse judiciare, demontare a mecanismului justiţiei oarbe care smulge mărturii despre crime nefăptuite chiar şi în democraticul Albion.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Roger Ebert: „Some of the weaknesses of script and structure are obscured by the power of Day-Lewis’ performance; he proves here once again that he is one of the most talented and interesting actors of his generation. Sheridan was the director of „My Left Foot,” for which Day-Lewis won the Academy Award for best actor. Here is a story with similar appeal, and yet somehow the story doesn’t coil and spring; it simply unfolds.”

Păsărarul din Alcatraz

Păsărarul din Alcatraz / The Birdman of Alcatraz
Dramă, SUA, 1962
Regia: John Frankenheimer
Cu: Burt Lancaster – BAFTA, Cupa Volpi la Veneţia, nom. Oscar, nom. Globul de Aur

[4] nom. Oscar
[2] nom. Globul de Aur

“Frankenheimer realizează un tulburător studiu al condiţiei prizonierului care poate înfrînge gratiile.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Înscenarea

Înscenarea / Wag the Dog – Ursul de argint la Berlin, nom. Globul de Aur
Comedie, SUA, 1997
Regia: Barry Levinson
Cu: Dustin Hoffman – nom. Oscar, nom. Globul de Aur

[2] nom. Oscar
[3] nom. Globul de Aur

“Pamflet politic, elaborat cu mijloace de o zdrobitoare sugestie cu mai bine de un an înaintea conflictului din Kosovo.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Wag the Dog ne confirmă faptul că trăim într-o epocă în care simulacrul a subminat definitiv realul. În film, personajul interpretat de Robert De Niro trebuie să fabrice o poveste pentru a deturna atenţia presei de la scandalul sexual în care este implicat preşedintele SUA. El decide să lase să transpire informaţii care neagă existenţa unor probleme grave în Albania (ţară aleasă arbitrar, mizînd pe totala lipsă de cunoştinţe a publicului american despre Balcani) şi posibilitatea ca trupele americane să fie trimise acolo. […] El este nevoit să angajeze un producător cu mare succes la Hollywood care să pună în scenă războiul: el ştie ce anume va prinde la public şi ce nu, cine poate scrie cel mai bine scenariul, regiza imaginile, alcătui distribuţia, cînd şi ce fel de erou este necesar pentru a cîştiga inimile publicului. […]

Filmul oferă un interesant punct de contact între ‘tărîmul televiziunii’ şi teoria postmodernă referitoare la textualitatea televiziunii; este vorba de un artefact ‘ficţional’ care comentează un fenomen al lumii ‘reale’ ce, la rîndul său, a fost literalmente dramatizat în final pe scena politică americană. Iar faptul că în Albania nu se ducea alt război decît cel fabricat la Hollywood se dovedeşte a fi pe măsura suspiciunilor noastre post / postmoderne: nu există nimic în afara casei unde locuim, clădirii cu birouri unde lucrăm, a străzii care ne duce spre staţia de metrou sau a maşinii cu care circulăm zilnic, nu există nimic dincolo de orbita propriei noastre planete sau a propriei noastre realităţi.” – Mihaela Constantinescu, Post / postmodernismul: Cultura divertismentului

Gosford Park

Gosford Park – BAFTA, nom. Oscar, nom. Globul de Aur
Satiră, Marea Britanie, 2001
Regia: Robert Altman – Globul de Aur, nom. Oscar, nom. BAFTA
Cu:
Magie Smith – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA pt. rol secundar
Kristin Scott Thomas
Emily Watson

[7] nom. Oscar
[5] nom. Globul de Aur
[8] nom. BAFTA

“În primul său film englez, Altman recidivează în maniera genului coral care-l pasionează, cu zeci de intrigi ascunse, ca păpuşile ruseşti, una într-alta. Maestrul repetă, însă, maniera fără a se repeta. El scotoceşte prin toate palierele sociale după un portret viu al societăţii britanice dintre războaiele mondiale, izbutind o înlănţuire de tururi de forţă în care controlează o agitaţie haotică ca pe un balet, colcăiala umană fiind privită, cu ironie, în cel mai savuros stil anglo-saxon.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Descoperi, în Gosford Park, ca într-o dantelărie de o virtuozitate specială, două ‘clase’, stăpînii şi servitorii, oamenii saloanelor şi oamenii mansardelor, ai bucătăriilor şi ai subsolurilor, cei serviţi şi cei care îi servesc, aristocraţii (nu fără irizaţii de mîrlănie) şi servitorii (nu fără irizaţii de nobleţe). Tot filmul se hrăneşte din vibraţia magnetică între cele două lumi, din baletul ierarhiilor şi din ritualul devotamentului – fie ‘de servici’, fie plin de grandoarea unei tradiţii istorice… Din flash-uri dramaturgice, inteligent puse în pagină (în scenariul lui Julian Fellowes), se poate deduce o întreagă epopee – a urii sau a iubirii, a bîrfei caustice sau drăgăstoase –, epopeea unei lumi condamnate deopotrivă la separare şi la interdependenţă.” (Eugenia Vodă) (România literară, nr. 45, 13-19 noiembrie 2003)

“Judecat în ansamblul distribuţiilor din sălile româneşti, filmul este un eveniment. Integrat însă în filmografia lui Altman, Gosford Park nu e mai mult de bunicel. Redescoperi, în prima jumătate, unicul dar al lui Altman de a închega o viziune de ansamblu asupra unei părţi din societate, plecînd de la detalii disparate şi trecînd încontinuu pe la fiecare dintre acestea de mai multe ori, adăugînd cîte ceva la fiecare prindere în cadru, astfel că în cele din urmă totul prinde formă şi se rotunjeşte. Acesta e punctul în care fanii lui Altman sînt fascinaţi de talentul maestrului, seducător, extraordinar. Gosford Park are însă pretenţia să meargă mai departe decît Nashville, 3 Women, A Wedding ori Short Cuts, introducînd o neinspirată crimă la mijlocul filmului, după care totul se prelungeşte mult prea mult şi devine destul de confuz. Şi, culmea, filmul a primit Oscarul anul acesta tocmai pentru scenariu (Julian Fellowes, bazat pe o idee de Robert Altman şi Bob Balaban).” (Laurenţiu Brătan) (22, nr. 665, 3-9 decembrie 2002)

“Altman se joacă de-a antropologul; îi studiază pe stăpîni şi pe servitori şi, spre deosebire de personajul producătorului, el înţelege tot ce vede. El nu ne oferă un asfinţit, privit printr-o fereastră înceţoşată, ci o colcăială examinată la microscop. Nici colcăiala aceea fascinantă, nici acuitatea microscopului, nu slăbesc nici o clipă: Altman e un mare maestru, controlînd executarea unui model complex, cu nenumărate fire şi personaje, şi, cu tot controlul, reuşind să dea impresia unei libertăţi totale – vizuale şi sonore.” (Andrei Gorzo) (Dilema, nr. 506, 22-28 noiembrie 2003)

Roger Ebert: „Robert Altman’s „Gosford Park” is above all a celebration of styles– the distinct behavior produced by the British class system, the personal styles of a rich gallery of actors, and his own style of introducing a lot of characters and letting them weave their way through a labyrinthine plot. At a time when too many movies focus every scene on a $20 million star, an Altman film is like a party with no boring guests.”

Thelma și Louise

Thelma şi Louise / Thelma & Louise – nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, SUA, 1991
Regia: Ridley Scott – nom. Oscar, nom. BAFTA
Cu:
Susan Sarandon – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Geena Davis – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA

1 premiu Oscar [6]
1 premiu Globul de Aur [4]
[5] nom. BAFTA

“Road-movie în cea mai clasică tradiţie americană, filmul depăşeşte cu mult convenţiile de gen, proiectîndu-şi comentariul social în mit şi legendă. Susan Sarandon şi Geena Davis sînt desăvîrşite în rolul celor două femei care, nemulţumite de viaţa lor, pleacă împreună într-un week-end şi devin – iniţial dintr-o greşeală, ulterior asumîndu-şi cu bună ştiinţă acest rol – criminale date în urmărire. Răzbunarea celor două protagoniste împotriva diferitelor forme de sexism şi exploatare a femeii, cu care se confruntă de-a lungul tragicei şi disperatei lor odisei, dezvăluie, într-o manieră cu atît mai neplăcută cu cît e extrem de convingătoare, cît de golită de conţinut e  celebra noţiune a ‘egalităţii între sexe’. Violent controversat, Thelma şi Louise dovedeşte că, pentru un road-movie, e un film într-adevăr foarte matur.” (Cristian Lăzărescu)

“Filmul Thelma şi Louise prezintă o variantă mai radicală a feminismului, criticînd brutalitatea masculină care le împinge pe protagoniste la o viaţă de violenţă şi crimă. Finalul poate fi citit şi ca o subminare a mesajului de camaraderie feminină şi triumf al femeii, întrucît le prezintă pe cele două personaje aruncîndu-se în gol cu maşina de pe o stîncă, sugerînd astfel că tentativele de emancipare a femeii, de solidaritate sînt sortite eşecului. Pe de altă parte, finalul poate fi privit şi ca o afirmare a solidarităţii feminine, indicînd că obţinerea libertăţii de către femei este imposibilă în societatea actuală dominată de puterea şi violenţa masculină; ca urmare, societatea şi cultura trebuie mai întîi transformate în mod radical. Este evident faptul că mesajul acestor filme nu este simplu şi nu este unul singur, putînd în fapt da naştere unei varietăţi de interpretări, în funcţie de acele aspecte ale peliculei asupra căruia criticul se hotărăşte să se concentreze, dar şi în funcţie de complexitatea textului însuşi.” (Douglas Kellner, Cultura media)

Roger Ebert: „”Thelma & Louise” was directed by Ridley Scott, from Britain, whose previous credits („Blade Runner,” „Black Rain,” „Legend„) show complete technical mastery but are sometimes not very interested in psychological questions. This film shows a great sympathy for human comedy, however, and it’s intriguing the way he helps us to understand what’s going on inside the hearts of these two women – why they need to do what they do.”

Ultimul împărat

Ultimul împărat / The Last Emperor – Oscar, Globul de Aur, David di Donatello, BAFTA, César
Dramă, Aglia-SUA-Italia-China, 1987
Regia: Bernardo Bertolucci – Oscar, Globul de Aur și nom. BAFTA
Cu:
John Lone – nom. Blogul de Aur
Peter O’Toole – David di Donatello

9 premii Oscar [9]
4 premii Globul de Aur [4]
1 premiu BAFTA [2]
9 premii David di Donatello

“Transcriere cinematografică a autobiografiei ‘De la împărat la cetăţean’ de Pu Yi, născut prinţ moştenitor o dată cu secolul şi îngropat, ca grădinar, în 1967. […] Frescă grandioasă, acoperind infinite spaţii de ere şi civilizaţii, care joacă, subtil, între imensitatea planului general şi elocvenţa detaliului, într-o alternare perpetuă dintre subiectiv şi obiectiv, tradiţie şi modernitate, politic şi psihologic. Învăluindu-l cu simpatie şi interes pe omul-monarh, cineastul îi distruge simbolul.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Filmul e guvernat de o dublă subiectivitate: cea a autorului cărţii, care oferă posterităţii o variantă a existenţei sale convenabilă atît din punctul său de vedere cît şi al celor care i-au comandat-o – regimul maoist chinez; şi cea a regizorului italian ale cărui convingeri comuniste (Bertolucci e membru PCI) nu mai sînt pentru nimeni un secret. Discutabil din punct de vedere ideatic, filmul este splendid din punct de vedere formal (imaginea: Vittorio Storaro). Pentru prima dată un regizor străin are voie să filmeze în Curtea Interzisă de la Beijing.” (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Billy Elliot

Billy Elliot – BAFTA pt. cel mai bun film britanic, nom. BAFTA pt. cel mai bun film, nom. César pt. film străin
Dramă, Anglia, 2000
Regia: Stephen Daldry – nom. Oscar, nom. BAFTA
Cu:
Jamie Bell – BAFTA
Julie Walters – BAFTA, nom. Oscar și nom. Globul de Aur pt. rol secundar

3 premii BAFTA [12]
[3] nom. Oscar
[2] nom. Globul de Aur

“Filmul lui Steven Daldry are repeziciunea unei ape ce primește ploile binefăcătoare ale primăverii. Nici o urmă de demagogie în naveta autorului de la o lume la alta. Nu avem de a face cu retorica opoziției dintotdeauna: întunericul, bezna din adîncuri și lumina atotcuprinzătoare a artei. Nici vorbă. Proaspătul cineast coborît de pe scenă pentru a spori paradoxurile diferențelor dintre teatru și cinema sucește gîtul tuturor clișeelor.” (Magda Mihăilescu) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Ratatouille

Ratatouille – Oscar, Globul de Aur
Film de animație, SUA, 2007
Regia: Brad Bird

1 premiu Oscar [5]

Andrei Gorzo: “Calitatea care face din Ratatouille un film atît de bun (după mine, cel mai bun film de animaţie de ani de zile) e elocvenţa cu care celebrează talentul. Cu mult talent, îi arată spectatorului de azi ce lucru emoţionant e talentul – faptul că poate să apară în locurile cele mai neaşteptate, faptul că există – şi îi aminteşte că e dator să-şi cultive gustul, să-şi dezvolte discernămîntul, ca să-l poată recunoaşte.” (Dilema veche, septembrie 2007)

Arsenic și dantelă veche

Arsenic și dantelă veche / Arsenic and Old Lace
Comedie, SUA, 1944
Regia: Frank Capra
Cu: Cary Grant

“Capra dovedeşte, încă o dată că, fără să funcţioneze în sens unic, rămîne mereu excelent creator de comedii. Un subiect nostim, ritm debordant, roluri de excepţie, interpretare percutantă – dau filmului aspectul unui excerciţiu de stil marcat de pecete personală.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Mai bine nu se poate

Mai bine nu se poate / As Good As It Gets – Globul de Aur, nom. Oscar
Comedie, SUA, 1997
Regia: James L. Brooks – nom. Globul de Aur, nom. Oscar şi nom. Globul de Aur pt. (co)scenariu
Cu:
Jack Nicholson – Oscar, Globul de Aur
Helen Hunt – Oscar, Globul de Aur

2 premii Oscar [7]
3 premii Globul de Aur [6]

“Pelicula prezintă cu umor modul în care un incurabil mizantrop este făcut să descopere frumuseţea vieţii de către o chelneriţă cu un copil bolnav, un pictor homosexual (interpretat de Greg Kinnear) şi cîinele acestuia. Finalmente, filmul este o necesară pledoarie pentru toleranţă şi pentru încrederea în celălalt, oricît de diferit ar fi acesta.” (Doinel Tronaru) (România Libera, 20 septembrie 2001)

“O predică duminicală rostită de un regizor al bunelor intenţii şi al superficialităţii sentimentale. Bun, uneori, dialogul, atunci cînd e cinic şi provocator. Interesant şi prin modul în care scoate la iveală ineficienţa sistemului public american de sănătate, dar inutil de lung – peste două ore – mişunînd de clişee cu efect la public. Nicholson şi Hunt, deşi ‘oscarizaţi’, sînt manierişti pornind chiar din definirea personajelor.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

Matthew Doberman: „What makes the film succeed is its careful mix of laughs, melodrama and romance: the jokes always relate to the characters’ development, and the more serious moments never devolve into sentimental treacle.” (All Movie)