Archive for mai 2013

Farmecul discret al burgheziei

14 mai 2013

le-charme-discret

Farmecul discret al burgheziei / Le charme discret de la bourgeoise – Oscar şi nom. Globul de Aur pt. film străin

Dramă, Franţa-Italia-Spania, 1972
Regia: Luis Bunuel – BAFTA şi nom. Oscar pt. (co)scenariu
Cu: Fernando Rey

“Istoria unui dineu permanent amînat şi succesiv neizbutit, care traversează un labirint de vise. Urmărite de blestem, trei familii trebuie, mereu, să-şi amîne agapele. De fiecare dată, imprevizibilul le perturbă planurile. Această bizară neputinţă duce la defulări onirice din care Bunuel construieşte o comedie-pamflet cu principală miză antiteza dintre respectabilitatea înaltei societăţi şi trivialul existenţei ei reale, fiind în acelaşi timp şi poem oniric animat de simboluri freudiene şi umor negru.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Bunuel descrie cu acuitatea spiritului şi cu un umor extraordinar toate aceste dineuri de o sută de ori întrerupte, aceste acte sexuale dezordonate, acest apetit pentru bani, această luptă pentru a păstra aurul și puterea. Nimeni nu putea să le redea mai bine.” (Henry Chapier) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Rogert Ebert: „The movie isn’t about anything in particular, I suppose, although devoted symbol-mongers will be able to make something of the ambassador who is a cocaine smuggler and the bishop who gets off by hiring himself out as a gardener. Buñuel seems to have finally done away with plot and dedicated himself to filmmaking on the level of pure personal fantasy.

Since the form of a movie is so much more important than the content anyway, this decision gives Buñuel’s immediately preceding films (“Tristana,” “Belle de Jour”) a feeling almost of relief. We are all so accustomed to following the narrative threads in a movie that we want to make a movie make “sense,” even if it doesn’t. But the greatest directors can carry us along breathlessly on the wings of their own imaginations, so that we don’t ask questions; we simply have an experience. Ingmar Bergman’s “Cries and Whispers” did that; now here comes old Buñuel to show that he can, too.”