American Beauty

American Beauty – Oscar, Globul de Aur, BAFTA, nom. César pt. film străin
Comedie neagră, SUA, 1999
Regia: Sam Mendes – Oscar, Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Kevin Spacey – Oscar, BAFTA, nom. Globul de Aur
Annette Bening – BAFTA, nom. Oscar, nom. Globul de Aur

5 premii Oscar [8]
3 premii Globul de Aur [6]
6 premii BAFTA [13]

Comedie neagră ce tratează viaţa unei familii americane şi problema frumuseţii într-o societate obsedată de aparenţa exterioară a lucrurilor. Lester este un bărbat ce se îndreaptă spre vîrsta de 50 de ani şi se află în plină criză existenţială; soţia sa, Caroline, dă impresia că este pe deplin stăpînă pe destinul ei, dar, în realitate, se simte disperată şi abandonată; iar fiica lor adolescentă, Jane, e deprimată şi convinsă că e complet neatrăgătoare pentru bărbaţi. Pasiunea tatălui pentru o colegă a fiicei sale îi va influenţa hotărîtor comportamentul şi concepţiile de viaţă.

“’American Beauty’ e o comedie pentru că rîdem de absurditatea problemelor pe care le are eroul. Şi este o tragedie pentru că ne putem identifica cu eşecul lui, nu în detalii, ci în linii generale. […] Lester Burnhan, eroul din ‘American Beauty’, este interpretat de Kevin Spacey, fiind vorba de un om care nu este iubit de fiica sa, este ignorat de soţie şi nedorit la servici. ‘Voi fi mort într-un an’, ne spune el aproape chiar din primele cuvinte ale filmului. ‘Într-un fel, sînt deja mort.’ Filmul e povestea răzvrătirii sale. […] ‘American Beauty’ nu e atît de sumbru sau dezechilibrat precum ‘Happiness’, încercarea de anul trecut de a pune în lumină temelia societăţii americane. Este mai mult despre tristeţe şi singurătate decît despre insensibilitate sau cruzime. Nimeni nu e cu adevărat rău în acest film, ci doar modelaţi de societatea într-un asemenea mod încît nu mai pot să fie ei înşişi sau să simtă bucurie.” (Roger Ebert)

“Sam Mendes descoperă o altă Americă. America acelor ordinary people, a căror viaţă se tîrăşte în coada miturilor societăţii contemporane: eficienţa, ascensiunea, tinereţea… El drămuieşte în proporţii ideale: ironia, blînda melancolie, demolarea clişeelor cinematografului american, insolitul vizualizării ca reacţie la distorsiunile induse de estetica acaparatoare a publicităţii. De mult nu am mai admirat o asemenea proiectare a individului în spaţiul căruia îi aparţine, aseptizat, strălucitor ca o copertă de magazin ilustrat ce ţipă prin toţi porii: «ce frumoasă singurătate!»” (Magda Mihăilescu) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Mendes (…) filmează viaţa din spatele lucrurilor într-o epurare, o substanţializare a expresiei, rar întîlnită. Fiecare cadru e o strălucită compoziţie plastică, iar fiecare mizanscenă o capodoperă de ingeniozitate spontană. Filmul e o comedie, dar una care doare. Aparenta deriziune, o frondă permanentă, ascunde compasiunea, şi contestarea violentă e disidenţă.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“O comedie sumbră şi plină de ingeniozitate care vorbeşte deopotrivă despre veşnicele teme ale autoamăgirii, vanităţii şi nebuniei cît şi despre efemerele idioţii ale zilelor noastre.” (Kevin Jackson) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

“Trebuie să vedeţi American Beauty – cronica (acid-poetică) a unei morţi anunţate! În această mocirlă cu peluză şi două maşini în garaj, Kevin Spacey este genial în chip de Nimeni cu servietă, Annette Bening – perfectă ca arivistă maniaco-depresivă, Wes Bentley – tulburător “boy next door“, Mena Suvari – înduioşătoare păpuşă Barbie şi Thora Birch – ‘next generation’ neliniştitoare … Şi mai există un personaj pe care nimeni nu-l întreabă de sănătate: Visul American. Aşa cum îl văd regizorul debutant Sam Mendes (britanic) şi scenaristul Alan Ball (Cybill), acesta nu mai are mult şi dă colţul. Frumuseţea e că, în SUA, sînt mult mai multe autostrăzi drepte decît colţuri.” (Alex. Leo Şerban)