Avatar

Avatar – Globul de Aur, nom. Oscar, nom. BAFTA
Film SF, SUA, 2009
Regia: James Cameron – Globul de Aur, nom. Oscar, nom. BAFTA

3 premii Oscar [9]
2 premii Globul de Aur [4]
1 premiu BAFTA [1]

Teofil Stanciu: “Fără îndoială, filmul impresionează vizual, e de efect, dar la nivel de intrigă se prezintă de-a dreptul precar. Cât despre conținutul de idei, în afară de sincretismul religios evident, se resimte puternic influența tehnologiei contemporane. Opinez că și așteptările publicului au cântărit destul în ce privește opțiunile regizorale.”

Lucian Maier: “Melodramă science-fiction cu viziuni panteiste, în care codrul e frate cu băştinaşul, în care natura grăieşte prin semne (precum un oracol) şi ascultă rugile locuitorilor locali (ai Pandorei), în care planeta are conştiinţă, precum în Solaris, în care unele personaje trăiesc o realitate secundă prin intermediul unor avatar-uri (alter-ego-uri create prin îmbinarea genelor proprii – umane – cu gene ale celor de pe Pandora, luna planetei Polyphemus, unde ne conduce Cameron în aventura filmului) cam ca în Matrix, în care asistăm la căsătoria alter-ego-ului unui pămîntean cu cea mai importantă reprezentantă a clanului Na’vi (ca să unească şi să împace cît de cît speciile), cam ca în Pocahontas al studiourilor Disney, şi multă tehnologie angajată în construirea unei lumi care, vizual, este uluitoare. Asta propune Avatar. În afara elementului vizual şi a iureşului tehnologic prin care a fost creată latura vizuală nu sînt lucruri nemaipomenite. […] Partea bună în ceea ce priveşte noul proiect semnat de Cameron e că elementele îndoielnice ale filmului pot fi trecute cu vederea fiindcă Avatar e un basm.”

Iulia Blaga: “James Cameron a aşteptat ca tehnologia să-i ajungă din urmă imaginaţia. Răbdarea a meritat 14 ani de sertar şi patru ani de producţie. Avatar nici nu se compară cu 2012, celălalt blockbuster al anului. Este incomparabil mai bun. Iar dacă îl vedeţi la IMAX-ul din AFI Palace e posibil să aveţi o revelaţie de genul celei avute la sfârşitul secolului al XIX-lea de primii spectatori de cinema. James Cameron împinge cinematograful înainte, aşa cum au făcut Alan Crosland cu The Jazz Singer în 1927 (primul film vorbit) sau fraţii Wachowski cu Matrix, în 1999.”

Andrei Gorzo: “Cameron foloseşte 3-D-ul mai bine decît a fost folosit pînă acum şi duce tehnologia motion capture la un nou nivel de performanţă. Dar nici unul dintre personajele cărora le dă viaţă cu ajutorul acestei tehnologii nu are mari şanse de a fi ţinut minte, aşa cum e ţinut minte Gollum din Stăpînul inelelor. Dacă Avatar e într-adevăr „o revoluţie“ şi „un film care va schimba cinema-ul“ (aşa cum susţine publicitatea), s-ar putea să fie o revoluţie în acelaşi fel în care Cîntăreţul de jazz, primul lungmetraj sonor, a fost la vremea lui o revoluţie: nu pentru că le-a dat oamenilor personaje pe care să le ţină minte şi replici pe care să şi le recite unii altora, nu pentru că ar fi fost o capodoperă de vizionarism (ca Metropolis al lui Fritz Lang) sau măcar un film bun, ci doar pentru că a constituit prima expoziţie de mare anvergură a unei noi tehnologii, care a prins.”

Anca Grădinariu: “Avatar e un fenomen, dar nu o capodoperă; există momente de o splendoare pură în care stilul e atât de copleşitor, încât devine substanţă. Însă, odată ieşit din transă şi din sală, e posibil să-ţi aminteşti că intriga era extrem de previzibilă şi pe alocuri prea naivă (o combinaţie de „Pocahontas” şi „Dancing with Wolves”), dialogul prea expozitiv şi pompos chiar şi pentru genul SF, unde se obişnuieşte ca personajele să facă declaraţii bombastice despre soarta omenirii şi flautele de pe coloana sonoră prea exasperante (James Horner ar merita o „zmeurică” pentru cel mai redundant soundtrack al anului)…”

Marian Rădulescu: “Cinematograful comercial, se ştie, este – şi nu de ieri, de azi – plăsmuit după chipul şi asemănarea publicului plătitor de bilet. Care public preferă – e mai uşor aşa – „fuga de realitate”, evaziunea în ficţiune sau SF, iar dacă poveştile au costume, decoruri şi vedete glamour, acţiune şi suspense încununate cu un happy end, cu atât mai bine. Şi iată cum filmul comercial (= fantastic , adică „nereal”), croit după aceste tipare, a devenit nu doar un altfel de drog, ci însuşi Drogul. Curat opium pentru popor, nu altceva. La urma urmei, costă mai puţin decât o şedinţă la psihiatru, nu necesită efort intelectual şi descifrări de conotaţii, nu presupune o pregătire sufletească (duhovnicească) prealabilă. Dar dacă Dostoievski avea dreptate atunci când a afirmat: „Fantasticul este tot una cu realul; fără real nu există fantastic”? Dacă spectatorii neimpresionaţi de „experienţe cinematografice” asemenea celor propuse de George Lucas, Steven Spielberg, James Cameron et. co refuză această „schimbare de decor” şi mereu altele – tot mai sofisticate, datorită evoluţiei tehnologice – tărâmuri ale iluziei în numele unui fantastic al credinţei care – afirma cândva monahul Nicolae Steinhardt – „nu tăgăduieşte realitatea, ci o transcende”. Ceea ce înseamnă, desigur, că nu distrează mintea spectatorului cu „un alai de alte lumi posibile” (dar, vai, neesenţiale), ci o solicită să se concentreze asupra realităţii, „transfigurând lumea şi metanoizând eul”.”

Iulia David: “Filmul asta nu e doar o cochetarie anti-imperialista, e o experienta in sine, e o calatorie cinematografica dupa legi samanice – Jake Sully este avatarul fiecaruia dintre noi. Nu imi amintesc recent un proiect care sa se joace mai puternic cu functia cinematografului de a te face sa treci dincolo. Asta e viitorul. “

Roger Ebert: „Avatar is not simply a sensational entertainment, although it is that. It’s a technical breakthrough. It has a flat-out Green and anti-war message. It is predestined to launch a cult. It contains such visual detailing that it would reward repeating viewings. It invents a new language, Na’vi, as „Lord of the Rings” did, although mercifully I doubt this one can be spoken by humans, even teenage humans. It creates new movie stars. It is an Event, one of those films you feel you must see to keep up with the conversation.”

David Brooks: “Every age produces its own sort of fables, and our age seems to have produced The White Messiah fable. […] It rests on the stereotype that white people are rationalist and technocratic while colonial victims are spiritual and athletic. It rests on the assumption that nonwhites need the White Messiah to lead their crusades. It rests on the assumption that illiteracy is the path to grace.”

Ross Douthat: „It’s fitting that James Cameron’s “Avatar” arrived in theaters at Christmastime. Like the holiday season itself, the science fiction epic is a crass embodiment of capitalistic excess wrapped around a deeply felt religious message. It’s at once the blockbuster to end all blockbusters, and the Gospel According to James. But not the Christian Gospel. Instead, “Avatar” is Cameron’s long apologia for pantheism — a faith that equates God with Nature, and calls humanity into religious communion with the natural world.”

Alessandra Rizzo: “The Vatican newspaper and radio station are criticizing James Cameron’s 3-D blockbuster for flirting with the idea that worship of nature can replace religion — a notion the pope has warned against. They call the movie a simplistic and sappy tale, despite its awe-inspiring special effects. […] L’Osservatore said the film „gets bogged down by a spiritualism linked to the worship of nature.” Similarly, Vatican Radio said it „cleverly winks at all those pseudo-doctrines that turn ecology into the religion of the millennium”. „Nature is no longer a creation to defend, but a divinity to worship,” the radio said. Vatican spokesman the Rev. Federico Lombardi said that while the movie reviews are just that — film criticism, not theological pronouncements — they do reflect Pope Benedict XVI’s views on the dangers of turning nature into a „new divinity”.”