Misiunea

Misiunea / The Mission – Palme d’Or la Cannes, nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Dramă, Marea Britanie, 1986
Regia: Roland Joffé – nom. Oscar, nom. Globul de Aur, nom. BAFTA
Cu:
Robert De Niro
Jeremy Irons – nom. Globul de Aur

1 premiu Oscar [7]
2 premii Globul de Aur [11]
2 premii BAFTA [5]

“În 1750, un traficant de sclavi din America de Sud e convertit de părintele Gabriel să susţină drepturile indienilor împotriva anexării teritoriilor lor de către Vatican. El organizează apărarea armată a unui sat indian în timpul asaltului final împotriva acestuia. Exuberanţa naturii covîrşeşte psihologiile, reducînd recuperarea morală a comerciantului de sclavi la o simplă şi implauzibilă informaţie.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Producătorul David Putnam reface echipa regizor-operator de la filmul Cîmpiile morţii, angajează un scenarist de excepţie, două staruri de primă mărime şi pe cel mai bun compozitor în viaţă. Rezultatul: un film care are tot ce-i trebuie – producţie superbă, suflu epic pe ecran lat, temă gravă – fără să fie însă un film bun.” (Paul Attanasio) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

Matrix

Matrix
Film SF, SUA, 1999
Regia: Andy şi Larry Wachowski
Cu: Keanu Reeves

4 premii Oscar [4]

„În aproape doi ani, de la lansarea lui pe marile ecrane, filmul a crescut pînă la dimensiunile unui veritabil fenomen cultural, hrănit fiind de recepţii plasabile oriunde pe traseul dintre fanatismul pur şi analiza academică serioasă. Din acest punct de vedere, al devenirii dintr-un film în filmul tuturor, The Matrixeste un caz interesant. El se sprijină pe inspiraţia dublă a Fraţilor Wachowski, ‘tăticii’ filmului. Pe de o parte, ei au pus laolaltă, într-un singur film, de toate pentru toţi: arte marţiale, efecte speciale, poveste de dragoste, realitate virtuală, simulacre şi simulări cu iz baudrillardian, scenariu biblic, liber arbitru, transcendentalism, inteligenţă artificială, haine trăsnet, Alice în Ţara Minunilor şi Vrăjitorul din Oz, Rammstein, Prodigy, Marilyn Manson, Deftones, political correctness, Keanu Reeves ş.a.m.d. Pe de altă parte, cei doi Wachowski au reuşit să jongleze atît de subtil cu aceste elemente, incît le-au făcut să conlucreze, fără a sacrifica apelul particular al fiecăruia dintre ele. Dacă The Matrixeste filmul sfirşitului de secol XX şi al începutului de secol XXI, lucrul se întîmplă deoarece acum, cînd toţi sîntem la fel şi totuşi diferiţi, el diluează imperativul (în artă, ca şi în comerţ) Take it or leave it! cu mai temperatul Take what you can & leave the rest! Dintr-o perspectivă interesantă exclusiv în calităţile artistice, The Matrix sigur nu ar face faţă altor filme ale ultimului deceniu. În privinţa capacităţii de a suscita răspunsuri favorabile din partea unui public extrem de divers, probabil nu ar avea rival.” (Dana Gheorghe)

„Un soi de Vînător de recompense al anilor ’90, care încorporează cele mai distopice tendinţe ale SF-ului, lăsîndu-se virusat de tot ceea ce a dat mai bun cinematograful de gen al ultimelor două decenii. O combinaţie, aproape suprarealistă, între western, comic book, Kafka, Mortal Kombat, «Frumoasa din pădurea adormită», John Woo, desenele animate manga şi, de ce nu, «Alice în Ţara Minunilor».” (Mihai Chirilov) (Cinema… un secol şi ceva, 2002)

„Lucrul cel mai fascinant din The Matrix nu este povestea cu nenumărate ‘fişiere’, toate accesibile din perspectiva unică a ‘Neo-Evangheliei’, şi nici morala implicită (curat hollywoodiană); fascinaţia este dată de procedeele pur tehnice ale echipei fraţilor Wachowski – găselniţe hiperspectaculoase de tipul filmării în ‘flo-mo‘: o inovaţie absolută! – şi, pe cale de consecinţă, de felul în care toate acestea propun un discurs paralel, estetic-tehnologic…Dacă se poate vorbi de o ‘revoluţie’ în legătură cu acest film, ea este asta: cinematograful de autor ia cu asalt cinematograful comercial folosind, mai întîi, ‘cărările bătute’ (The Matrix este un inventar exhaustiv al ‘trucurilor’ peliculelor de gen, de la westernuri la action-thrillerurile á la John Woo) pentru ca, odată ‘citadela’ cîştigată, să ridice pe meterezele ei steagul-manifest al unei poezii de tip nou, hibrid fastuos al cinematografului poetic – vezi referinţa la Orfeu al lui Cocteau – şi al filmului de acţiune!” (Alex. Leo Şerban)

„Trama filmului Matrix este construită în jurul a două idei-forţă, fundamente ale celor mai celebre sisteme religioase (celebritatea acestora fiind, de asemenea, o garanţie a succesului filmului): lumea ca iluzie din religiile indice (dar – de ce nu? – şi din barocul european, sub formula ‘vieţii ca vis’) şi Mesia din iudeo-creştinism.” (Cezar Paul-Badescu)

“Dincolo de preţiozităţile cu tentă filozofică, de pseudotrimiterile la Kafka şi aluziile vag biblice, care alcătuiesc un amalgam zăpăcitor, filmul străluceşte printr-o succesiune de efecte speciale nemaivăzute pînă atunci, prin delirul vizual al unor imagini-şoc şi printr-o coregrafie desăvîrşită a scenelor cu arte marţiale (influenţa lui John Woo fiind vizibilă).” (Romulus Căplescu)

“Riscurile locuirii într-un cyber-spaţiu global (probabil principala problemă ideologică a filmului) transpar nu numai din Matrix, ci şi din întreaga proză cyberpunk, ce exploatează coordonatele unei societăţi a viitorului de regulă distopice: proza mişcării cyberpunck, apărută după 1980 prin autori ca William Gibson, Bruce Sterling, Neal Stephenson, Rudy Rucker, John Shirley, Ben Bova sau Pat Cadigan, descrie viaţa mizeră a omenirii secolelor următoare într-un decor de cea mai înaltă calitate tehnologică, menit să mascheze prin narcoză electronică criza mondială a suprapopulării. E vorba de o existenţă paranoică şi schizoidă, vegheată de corporaţii-mamut care administrează resursele cyber-spaţiale printr-un feudalism digital discret, dar generalizat. De altfel, rădăcina cyber e legată de sinteza componentelor umane şi maşinice într-un bio-artifact perfecţionat, în timp ce termenul punck (derivat din curentul punck rock ilustrat de formaţii şi solişti ca Sex Pistols şi Billy Idol) reflectă pe de o parte duritatea extremă a vieţii urbane, iar pe de alta, răzvrătirea individuală împotriva autoritarianismului socio-politic şi cultural.” (Ion Manolescu, Dilema, nr. 343)

„Garnitura de simboluri cabalistice, cu parfum biblic (Zion, Oracolul, Trinity etc.) şi trimiteri de Cinematecă (estetica lui John Woo, ‘Blade Runner’, Kafka) a fost luată drept ‘poveste de anvergură cultural-filosofică’, ‘complexă’, ‘aventură pe teritorii străine în care legile fizicii şi timpului există doar pentru a fi încălcate’, ‘pararealitate alternativă’, ‘teritoriu neconvenţional’ etc. În fapt, nimeni n-a înţeles ceva din Matrix şi tocmai asta l-a şi impus. Cu toată impresia de ocult pe care o lasă, filmul îmi pare un deşert insipid de plictis, compendiu asortat cu arte marţiale.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

21 de grame

21 de grame / 21 grams – nom. César pt. film străin
Dramă, SUA, 2003
Regia: Alejandro Gonzales Inarritu – nom. Leul de Aur la Veneția
Cu:
Naomi Watts – nom. Oscar, nom. BAFTA
Sean Penn – Coppa Volpi la Veneția, nom. BAFTA pt. rol secundar
Benicio Del Toro – nom. Oscar pt. rol secundar, nom. BAFTA, pt. rol secundar

[2] nom. Oscar
[5] nom. BAFTA

“21 de grame este unul dintre cele mai intense, mai puternice şi mai lipsite de menajamente filme pe care le-am văzut în ultimul timp. Ar fi instructivă o comparaţie cu Mystic River – drama lui Clint Eastwood (…). Eastwood face exact ceea ce Inarritu spune că nu-l interesează să facă: narează tradiţional, cu abundenţă de detalii şi crescendo psihologic ‘ca la carte’; în Mystic River, ştii în fiecare moment că asişti la o dramă care merge într-o anumită direcţie, că există suspans doar pentru ca, la sfîrşit, să ţi se dezvăluie cine e ‘vinovatul’. Ce lipseşte? Suspansul – nu psihologic, ci creativ. Mystic River e ca un bloc de marmură fierbinte, a cărui greutate şi densitate te lovesc din prima – sau nu. Dacă te pasionează povestea, rămîi; dacă nu, nu există nimic – în film, ca film – care să te facă să rămîi: totul a mai fost filmat, aşa, de nenumărate ori. Totul a mai fost măsurat, cîntărit, echilibrat. 21 de grame este total diferit – un diamant, la fel de fierbinte, dar cu multe feţe, unele surprinzătoare.” (Ziarul de duminică, Nr. 21 (201), 28 mai 2004)

Roger Ebert: „As you watch this film you are absorbed and involved, sometimes deeply moved; acting does not get much better than the work done here by Penn, Del Toro and Watts, and their individual moments have astonishing impact. But in the closing passages, as the shape of the underlying structure becomes clear, a vague dissatisfaction sets in. You wonder if Inarritu took you the long way around, running up mileage on his storyteller’s taxi meter. Imagining how heartbreaking the conclusion would have been if we had arrived at it in the ordinary way by starting at the beginning, I felt as if an unnecessary screen of technique had been placed between the story and the audience.

Yet I do not want to give the wrong impression: This is an accomplished and effective film despite my reservations. It grips us, moves us, astonishes us. Some of the revelations do benefit by coming as surprises.”