Archive for octombrie 2014

Mere roșii

10 octombrie 2014

mere-rosii

Mere roşii
Dramă, România, 1976
Regia: Alexandru Tatos
Cu: Mircea Diaconu

Scenariul e semnat de Ion Băieşu care, după realizarea filmului, l-a transformat în roman – Balanţa, fiind ecranizat mai tîrziu de Lucian Pintilie.

“Evenimentele, veghea şi conflictele dintr-un spital sînt surprinse în duelul dintre talent şi pasiune pe de o parte, suspiciune şi oportunism pe cealaltă, cu personaje bine motivate şi admirabil interpretate de Diaconu şi – surprinzător! – de regizorul de teatru Cojar.” (Dicţionar universal de filme, 2002)

“Un personaj care a avut şansa să fie interpretat de unul dintre cei mai înzestraţi actori ai noştri la ora actuală, Mircea Diaconu, captează şi transmite interesul, verva, farmecul. Tonul povestirii este preluat de regizorul Alexandru Tatos ca un excelent ghid într-o incursiune în lumea faptului divers care a generat povestirea cinematografică. Cadrul filmului este invadat de viaţa reală, dar ea nu se înghesuie haotic pe peliculă, căci amănuntele capătă funcţie dramatică, devin parte – subiect, predicat, atribut sau complement – în propoziţia-imagine; naraţiunea devine fluidă, surprinzătoare, scăpată parcă de incantările frazeologiei «cinematografice», cuvîntul ” (Mircea Alexandrescu)

“Despre Mere roşii (…) s-a spus, în epocă, pe bună dreptate, că ‘a contribuit la maturizarea filmului nostru de actualitate’.” (Călin Căliman, Istoria filmului românesc 1897-2000, 2000)